Trei raspunsuri de la Daniel Cristea-Enache: „It’s up to you”

Aparitia Cinematografului gol a provocat mai multe discutii si comentarii despre criticul scriitor, despre literatura si reportaj, despre scriitorul la ziar etc. Ce-i trebuie criticului ca sa scrie bine? 

Ca sa scrie bine, criticului ii trebuie ceea ce ii trebuie si scriitorului: talent. Talent nu inseamna, pentru mine, dezinvoltura in a arunca niste cuvinte pe hirtie si facilitate in a le potrivi.

Talentul scriitorului si al criticului literar, atunci cind este, e ceva foarte pretios si care trebuie aparat. El se leaga indisociabil de personalitatea autorului si fac amindoua, in cazurile fericite, un tot. Unii ajung, dupa cum se stie, sa-si prostitueze ideologic talentul: exemple sint nenumarate. Altii, ca Stefan Agopian ori mai tinarul Filip Florian, au un cult al Scrisului si asta se vede din cartile lor. Arghezi sau Calinescu acopera toata claviatura. Dar si un critic ca Livius Ciocarlie, ce proza poate sa scrie… Angelo Mitchievici si Paul Cernat: iata alti doi critici, din generatia mea, care au vocatie critica si talent scriitoricesc.

Ce pierde criticul atunci cind isi cistiga statutul de prozator?

Sa faci critica literara si sa faci publicistica sint, in opinia mea, doua lucruri complet diferite. Sa mai faci si proza, nu mai vorbesc… Criticul se aplica pe un material "strain", pe un obiect literar si, totodata, pe sistemul in care acesta se cuprinde. De aceea, una dintre calitatile indispensabile actului critic este obiectivitatea. El trebuie sa inregistreze relieful care i se ofera de la un an editorial la altul si sa-l reconstruiasca intr-un canon din care sa rezulte care sint virfurile unei epoci literare – si de ce. Criticul, asadar, analizeaza, analizeaza, analizeaza si explica, explica, explica. La final de etapa, se asteapta de la el si o sinteza. Publicul si scriitorii insisi vor insa de la el analiza si verdictul, in "timpul real" al receptarii de prima instanta.

Nu cred ca am pierdut ceva din datele meseriei mele prin Cinematograful gol. Voi fi in continuare critic si istoric literar, decenii de-acum incolo. D.v.t.

Cum a fost aceasta experienta "in afara" criticii?

A fost o experienta formidabila. De ce m-as feri de cuvinte? Inca de la a doua mea tableta, publicata in "Suplimentul de cultura" in ianuarie 2007 si care se intitula Un os de peste, am constientizat ca am, cu aceasta rubrica, sansa de a face altceva decit cronica literara. Da, in Cinematograful gol m-am mutat in afara criticii, desi am ramas vrind-nevrind un antipatic reprezentant al antipaticei tagme. (Lucrul se vede mai clar in a doua din cele zece sectiuni, "Scriitoricesti".) Ca sa nu vorbesc eu insumi despre cartea mea, as cita aici rindurile de pe coperta a IV-a semnate de Ovidiu Simonca: "Cind criticii literari se izbesc de viata reala sint doua posibilitati: sa se scirbeasca sau sa le placa. Daniel Cristea-Enache face parte din a doua categorie. Multa vreme l-am crezut crescut intr-un «incubator». Mi-am inchipuit ca toata ziua (si noaptea, pina-n zori) citeste si conspecteaza, iar dimineata expune doct observatiile sale – la gazeta sau intr-un amfiteatru de la Litere. M-am inselat! «Premiantul clasei» infuleca viata reala, stoarce povesti din fascinanta banalitate si are o placere nedisimulata de a se bucura".

Ar trebui acum o fraza de incheiere a mea, nu? Ceva "tare", memorabil… Voi fi un autor cuminte si modest si voi spune atit: deschideti-mi cartea la orice pagina si cititi pagina respectiva. Daca va place, OK. Daca nu, la revedere, Daniel Cristea-Enache! Sint atitia autori care asteapta sa fie cititi…

It’s up to you.

Publicitate și alte recomandări video