A avut numai belele penale după ce a găsit pe stradă un telefon scump

vineri, 08 aprilie 2022, 22:12
1 MIN
 A avut numai belele penale după ce a găsit pe stradă un telefon scump

Un ieşean a fost aproape să-şi păteze cazierul dintr-o prostie. În ianuarie anul trecut, el a găsit pe strada Sf. Lazăr un telefon Samsung S10, în valoare de aproximativ 3.000 de lei. L-a luat, pentru a-l amaneta imediat. 

Codul Penal pedepseşte însă însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor cu închisoarea pe un termen cuprins între o lună şi trei luni sau cu amendă. Ca urmare, D.A.P., depistat după sesizarea păgubitului, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie. Început în luna mai, procesul lui D.A.P. s-a prelungit. La primul termen, judecătoarea era bolnavă, ceea ce a impus amânarea dezbaterilor. La următorul termen, avocatul lui D.A.P. a cerut o nouă amânare, pentru a încerca împăcarea părţilor. Păgubaşul era plecat în străinătate, aşa că procesul a fost amânat până după întoarcerea acestuia în ţară. Demersurile au fost încununate de succes, avocatul putând depune la dosar înscrisul necesar. Ca urmare, instanţa a hotărât încetarea dosarului penal. Inculpatul a fost obligat doar să plătească cheltuieli judiciare în valoare de 700 de lei. Şi păgubitul va trebui să plătească 100 de lei cu acelaşi titlu. 

Comentarii