A început cursa pentru cele mai bine plătite mandate de membri în consiliul de administraţie al unei regii din Iaşi

vineri, 29 septembrie 2023, 01:50
3 MIN
 A început cursa pentru cele mai bine plătite mandate de membri în consiliul de administraţie al unei regii din Iaşi

Procedura de selecție a componenței viitorului Consiliul de Administrație al societății ApaVital a fost lansată deja, iar candidații își pot depune dosarele până pe 16 octombrie. Este vorba de cele șapte mandate care vor fi ocupate prin concurs, altele două, neremunerate, fiind rezervate directorului general al societății și directorului operațional. 

Alte (maxim) două mandate revin forului tutelar. În actualul mandat, Consiliul Județean a fost reprezentat de directorii executivi ai Direcțiilor Economică și Achiziții Publice. Trebuie precizat că, deşi Consiliul Judeţean este acţionarul ApaVital, societatea este în subordinea unei asociaţii în care CJ este un simplu membru.

Așadar, competiția propriu-zisă va avea loc pentru cele cinci mandate rămase. Cerința principală pentru toți candidații este vechimea de cel puțin 7 ani în domeniul științelor inginerești, economice, sociale, juridice sau în domeniul de activitate al ApaVital – alături de dovada studiilor superioare.

Din comisia de selecție fac parte președintele CJ, Costel Alexe, directorul executiv al Asociației Regionale pentru Servicii Apă Canal Iași (ARSACIS), Iulian Jelea, și un expert independent – societatea Fox Management Consultants SRL, aceeași care își trimite reprezentantul de mai mulți ani la Iași la concursurile de selecție. Totuși, anul acesta nu am reușit să aflăm pentru ce sumă au fost achiziționate serviciile societății de recutare pentru că anunțul nu a apărut pe platforma electronică de achiziții publice, ci direct pe pagina de internet a asociației. În schimb, ApaVital a angajat-o deja pe Magdalena Radu, administratorul societății menționate, pentru 45 de mii de lei pentru următoarea selecție, cea prin care viitorul consiliu de administrație își va desemna echipa executivă, respectiv pe cei cinci directori ai societății de apă (general, tehnic, economic, operațional și comercial).

Spre deosebire de ultima selecție, care a fost inițiată în noiembrie 2019 și finalizată în februarie 2020 odată cu preluarea mandatelor, de data aceasta selecția a început încă din iulie. Directorul ARSACIS, Iulian Jelea, ne-a spus că data trecută „am fost foarte strânși cu această procedură” și că acum „vrem ca lucrurile să fie făcute cum trebuie, fără grabă”. Altfel spus, chiar dacă se va încheia destul de repede, noii administratori nu își vor începe mandatul mai devreme de finalizarea celui început în februarie 2020, care are o durată de 4 ani.

Până ieri încă nu fusese depus niciun dosar de înscriere la concurs, deși mandatele de administrator la societatea ieșeană de apă sunt printre cele mai râvnite. Anul trecut, un administrator a câștigat 62.839 de lei, respectiv 5.235 de lei pe lună, cu o mie de lei mai mult decât salariul mediu net pe județ raportat de Statistică pentru decembrie 2022.

De altfel, acest cuantum a făcut ca selecțiile trecute să se lase cu scandal. Practic, după procedura derulată în 2019/2020, doi foști consilieri județeni, de la PSD și de la ALDE, și-au găsit un loc în Consiliul de Administrație. Din mandatul anterior a făcut parte și Ovidiu Laicu, fost și actual director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri.

Comentarii