Aeroportul a început vara cu un sfert de milion de pasageri în iunie

marți, 04 iulie 2023, 20:09
2 MIN
 Aeroportul a început vara cu un sfert de milion de pasageri în iunie

Cu excepţia Clujului, pe celelalte aerogări regionale în sezonul estival e mai puţină aglomeraţie

Odată cu un trafic estimat în luna iunie de 245 de mii de pasageri, Aeroportul Iaşi „a făcut primul milion” înainte de mijlocul anului. Practic, de la începutul lui 2023, aproximativ 1,04 milioane de pasageri au trecut prin porţile de îmbarcare, respectiv sosire ale aerogării ieşene. Aşa cum era de aşteptat, şi fluxul de pasageri de luna trecută reprezintă un record: cu 7 la sută mai mare decât în luna mai şi cu 40 la sută mai mulţi călători decât în iunie 2022. În comparaţie cu fluxul înregistrat în aceeaşi lună a ultimului an dinaintea pandemiei, cel din iunie 2023 a fost dublu.

În comparaţie cu celelalte aeroporturi regionale, Iaşul şi-a consolidat poziţia secundă, la egală distanţă de Cluj, care se apropie de 1,5 milioane de pasageri în primul semestru, şi de Timişoara, pe unde au trecut 600 de mii de călători de la începutul anului. După acelaşi interval de timp, Suceava, unde fluxul lunar oscilează în jurul valorii de 64 de mii de pasageri, se apropie de 400 de mii, Craiova tocmai a depăşit 270 de mii, iar Sibiul, 250 de mii de călători.

Amintim că accesul auto spre aeroportul ieşean rămâne restricţionat până la jumătatea lunii august, când a fost fixat termenul de finalizare a lucrărilor de extindere a parcării. Cât priveşte noul terminal de pasageri, construcţia începută astă-toamnă se află la jumătate, urmând să fie finalizată la sfârşitul anului. Însă T4 nu va fi deschis tot atunci pasagerilor, ci după efectuarea probelor instalaţiilor şi după parcurgerea etapelor obligatorii de simulare a activităţii din terminal.

Comentarii