Aeroportul Iaşi se îndreaptă spre un nou record de trafic. Se va redeschide și T1

marți, 27 noiembrie 2018, 02:59
2 MIN
 Aeroportul Iaşi se îndreaptă spre un nou record de trafic. Se va redeschide și T1

În schimb, proiectele de extindere a infrastructurii aeroportuare înaintează foarte lent, iar aglomeraţia din orele de vârf a ajuns să afecteze inclusiv utilităţile din spaţiile de aşteptare.

Cu 124.040 de pasageri înregistraţi luna trecută, Aeroportul Iaşi marchează prima lună completă din extrasezon cu o scădere obişnuită a traficului, dar cu o creştere consistentă faţă de luna oc­tombrie a anului trecut (107.114 pa­sageri). În primele zece luni ale lui 2018, numărul călătorilor care au tranzitat Aeroportul Interna­ţional a fost de aproape 1,06 milioane, ceea ce întăreşte previziunea de 1,26 milioane de pasageri pentru întreg anul în curs. Recordul stabilit anul trecut va fi depăşit astfel cu peste 100.000.

La nivelul întregii ţări, lider incontestabil este aerogara „Henri Coandă“ (Otopeni), prin care trecuseră deja 10,5 milioane de călători în primele 9 luni din anul în curs. Aeroportul „Avram Iancu“ (Cluj-Napoca) a înregistrat în aceeaşi perioadă 2,16 milioane de oameni, iar „Traian Vuia“ (Timişoara), 1,15 milioane. Aeroportul din Iaşi a „trecut“ milionul la jumătatea lunii octombrie.

Dacă afluenţa este tot mai mare, extinderea infrastructurii aeroportuare se lasă aşteptată. Regia a scos la licitaţie abia săptămâna trecută întocmirea unor noi studii de fe­zabilitate, atât pentru proiectul unui nou aeroport pe partea cealaltă a pistei, cât şi pentru extinderea terminalelor existente. Celelalte pro­iecte cu finalitate imediată, anunţate în­că de anul trecut – noua platformă de staţionare a avi­oanelor şi redeschiderea terminalului T1 – nu au fost realizate până în prezent.

„T1 este practic gata şi va fi redeschis în cel mult două săptă­mâni“, ne-a declarat aseară directorul general al Aeroportului, Cătălin Bul­gariu.

Mai mult, la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean, directorul general al aerogării a fost prins de consilieri într-un tir de întrebări legate atât de o propunere de concesionare de lungă durată a sediului Aviaţiei Utilitare, în schimbul amenajării acestuia ca terminal de ser­vice pentru avioane şi elicoptere, cât şi de aspectul neîngrijit al spaţiilor publice din actualele terminale. Acest din urmă aspect a fost motivat de Cătălin Bulgariu tot pe seama aglomeraţiei din orele de vârf, când mai multe sute de oameni – 800, chiar 1.000 – se află într-un interval foarte scurt de timp pe Aeroport.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii