Alertă! Microcipuri şi izotopi în mici şi cârnaţi!

* E miezul verii, multe staţiuni încă nu primesc turişti şi în altele clienţii sunt jupuiţi de piele înainte de a fi arşi de soare; iată de ce unii compatrioţi îmbină utilul cu plăcutul şi cu economicul şi petrec concediul la iarbă verde; stăm de vorbă azi cu unul dintre ei, care tocmai supraveghează jarul pentru mici:

– Bună ziua! Aş dori să vă iau un mic interviu…

– Să-mi luaţi un mic? Nu vă dau, că am puţini!

– Un mic interviu, nu un mic mic! Să ne spuneţi ce faceţi şi de ce, să afle cititorii.

– De ce să afle? Ca să vină şi ei şi să ne înghesuim?

– Aveţi dreptate, înghesuiala e periculoasă! Vă temeţi de coronaviruşi, nu?

– Nuuu! Eu mă pricep la microbi, că încă de mic am fost microbist. Mă tem să nu iau izotopi ori microcipuri de la cei care vin cu mici, cu fleici din supermarket. Sigur le-au băgat aşa ceva nu doar când le-au luat temperatura.

– Ce vreţi să spuneţi?

– Am auzit că au început să bage izotopi şi microcipuri în cârnaţi şi mici, că în frunte e mai greu acum, s-au prins oamenii şi îşi trag băştile până la ochi, poartă şi staniol…

– Sunteţi sigur?

– Mi-am rupt eu o măsea într-un microcip dintr-un cârnat! Şi am simţit gust de izotopi în muştar, că nu era ca de obicei, ci mai acrit.

– Cum arăta microcipul?

– Decât l-am simţit la limbă, ca un ciob de os, dar l-am înghiţit. Nu mai e, s-a dus. Am înţeles că şi izotopii sunt chimici, nu ca înainte, izotopi naturali, de curte!

– Prin urmare, faceţi mici fără microcip, care nu-s din supermarket, şi nu vă temeţi de viruşi, doar de izotopii din muştar…

– Şi din sosul de roşii, de-aia am bulion făcut de nevastă. Deci, noi facem mici, dar şi cinstim memoria strămoşilor daci. Noi şi cu vecinii din bloc, care au plecat după bere.

– Cum o cinstiţi? Că, dacă-mi permiteţi o glumă, nu văd viezuri!

– Nu vă râdeţi! Şi dacii făceau foc pe deluţ când dădeau romanii, viruşii sau cine mai venea. Focuri şi semnale cu fum făceau!

– Acum ce semnale de fum aţi făcut şi pentru cine?

– Patru nori mici şi opt mari, să vadă vecinul Costică şi să aducă patru peturi de unu şi opt de doi jumate, apoi alţi nori, să afle şi ceilalţi din bloc că jarul e aproape gata.

– Cinstiţi şi strămoşii mai noi sau vă limitaţi la daci?

– Şi strămoşii mai noi urcau pe deal şi aprindeau focuri când veneau turcii ori tătarii. Obiceiul de la ei l-am luat, ei puneau pe foc purcel. Turcul ori tătarul simţea mirosul, scuipa, înjura "Sictir ghiaur!" şi pleca. Ştiţi, ei nu mănâncă purcel.

– Şi după turci sau tătari ce s-a mai întâmplat?

– Au venit ruşii şi ne-au luat şi purcei şi lemne şi cărbuni şi petrol şi tot ce-au găsit. Am mai făcut, prin anii '80, câte un foc, din când în când, că ne era frig. După Revoluţie a fost mai bine, că am avut cu ce face focul, dar s-a umplut ţara de fripturişti!