Aşa furt, mai rar: hoţul a şterpelit căruciorul unui copil

luni, 10 august 2020, 01:50
1 MIN
 Aşa furt, mai rar: hoţul a şterpelit căruciorul unui copil

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi au deschis un dosar penal pe numele unui tânăr de 22 de ani din municipiu care este acuzat de mai multe fapte de furt.

Individul este acuzat că a comis faptele în perioada 17 – 26 iunie. În acest interval, tânărul a intrat în scara unui bloc din municipiul Iaşi şi a sustrat două biciclete, dar şi un cărucior pentru copii. Prejudiciul a fost calculat la aproximativ 1.500 de lei şi a fost recuperat parţial. “În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 7 august a.c., tânărul bănuit de comiterea faptelor a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Iaşi, pentru 24 de ore. La data de 8 august a.c., acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, faţă de acesta fiind dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii