Au scăpat cu faţa curată

marți, 23 noiembrie 2021, 02:43
2 MIN
 Au scăpat cu faţa curată

Întărirea mijlocului terenului şi rezolvarea fazelor fixe, probleme majore la echipa Politehnicii

 

Politehnica Iaşi a realizat sâmbătă, la Timişoara, prima remiză din acest sezon. Formaţia antrenată de Costel Enache a remizat alb cu Ripensia şi, chiar dacă a căzut un loc în clasament, continuă să stea în zona de mijloc. Politehnica are cinci puncte avans faţă de primul loc care duce la barajul de menţinere în eşalonul doi şi e la şase lungimi de utima poziţie care duce în play-off.

După cum am precizat în cronica partidei, rezultatul le dezavantajează pe gazde, care au avut iniţiativa mai mult şi au dominat la statistică: 10-6 la şuturi, 5-1 la încercări pe poartă, 1-0 la bare, 2-1 la ocazii mari, 2-0 la faze clare de gol.

Diferenţele nu s-au datorat unei prestaţii de excepţie a bănăţenilor, o grupare care plusează doar la capitolul hărnicie, ci slăbiciunilor oaspeţilor. În primul rând, Poli a suferit, iarăşi, la mijlocul terenului, unde cruzii Aftanache, Pelivan şi Asăvoaei nu au făcut faţă. Astfel, doar cu Stoenac în formă, care pare că vrea să dreagă busuiocul după un sezon slab, Iaşi nu a avut cum să creeze pericol la poarta gazdelor, mai ales că Zaharia nu a reuşit să-l facă uitat pe Camara în atac. Nici după odihnă lucrurile nu au adus lucruri bune, apariţiile lui Târşa, care a făcut un nou meci slab, şi Fr. Cristea, abia revenit de la reprezentativa naţională sub 20 de ani, neechilibrând linia mediană, rămasă fără Stoenac, ce a jucat în actul doi “nouar fals”.

Restantă în ofensivă, Poli a avut probleme şi în defensivă, aripa stângă Mitrov distrându-se în câteva rânduri în flancul său, deşi i-a avut în faţă, pe rând, pe Cană, Serediuc şi Stan. Problemele cele mai mari legate de apărarea ieşeană au apărut însă în urma centrărilor gazdelor, majoritatea din faze fixe, care au generat pericole majore. Iar dacă amintim că problemele legate de momentele statice de joc s-au repetat, deşi Enache lucrează insistent acest capitol, se poate discuta, din nou, despre valoarea jucătorilor…

Cu noroc, Poli, care merită lăudată pentru determinare, a scăpat cu faţa curată la Timişoara şi a păstrat-o pe Ripensia sub ea în clasament. Astfel, Iaşi poate pregăti ceva mai liniştită ultimele dispute din acest an, cu Unirea Dej, de sâmbătă, de acasă, şi cu Şelimbăr, din deplasare

Comentarii