Azi se decid noile taxe ale Şcolii Populare de Arte. O nouă specializare: muzică de divertisment

miercuri, 25 noiembrie 2020, 02:50
1 MIN
 Azi se decid noile taxe ale Şcolii Populare de Arte. O nouă specializare: muzică de divertisment

Taxele de participare la cursurile organizate de către Şcoala Populară de Arte „Titel Popovici” vor rămâne neschimbate, dacă aleşii judeţeni vor vota azi proiectul de hotărâre iniţiat în acest sens. 

Astfel, pentru 2021, taxa de şcolarizare va fi tot 700 de lei, iar cele de înscriere, respectiv de eliberare a diplomei, 50 de lei. De asemenea, rămân în vigoare scutirile aplicate până acum: pentru foştii şi actualii salariaţi ai şcolii, ai CJ, precum şi copiii acestora. De anul viitor, o nouă specializare se va adăuga celor 15 existente – „muzică de divertisment”. De săptămâna trecută, Vlad Baba este noul manager al Şcolii Populare de Artă. El va ocupa această funcţie cu titlu interimar, la fel ca şi predecesorul său.

Noul director ne-a spus că primul lucru pe care l-a făcut a fost să repornească instalaţia de încălzire, pentru că în încăperile de pe cele două ale căminului pe care îl ocupă acum clasele profesorii îşi ţin orele, uneori cu câte un cursant, doi, atunci când sistemul online nu este suficient. Acum, sunt înscrişi 470 de cursanţi, cu vârste între 3 şi 80 de ani, a adăugat el. Numit la propunerea PMP, Vlad Baba este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, cu studii masterale în artele spectacolului şi cu o experienţă de peste nouă ani în management cultural-artistic în mediul privat.

Comentarii