Biden numește prima femeie la conducerea Secret Service, agenția care protejează demnitarii americani

vineri, 26 august 2022, 10:39
1 MIN
 Biden numește prima femeie la conducerea Secret Service, agenția care protejează demnitarii americani

Kimberly Cheatle a fost aleasă de președintele american Joe Biden drept următorul director al Secret Service, anunță Rador.

Este prima dată când o femeie este desemnată la conducerea agenției, care are două atribuții oficiale: să protejeze liderii politici ai țării (președinte și vicepreședinte, dar și foști președinți și candidați la președinție, precum și familiile acestora) și protejarea infrastructurii critice și financiare americane.

Agenția protejează și alte personalități politice apropiate președintelui. Cheatle, care va prelua locul lui James Murray, în funcție din 2019, a lucrat la Secret Service timp de 27 de ani.

„Sunt mândru să anunț că am ales-o pe Kim Cheatle drept următorul director al United States Secret Service – scrie președintele pe site-ul Casei Albe –. Kim a avut o carieră lungă și ilustră, a crescut în grad în cei 27 de ani la agenție, devenind prima femeie în rolul de director adjunct al operațiunilor de protecție”, a spus Biden.

El a adăugat o notă personală: „Jill și cu mine cunoaștem personal angajamentul lui Kim față de munca sa. Când Kim s-a ocupat de securitate în perioada când eram vicepreședinte, am avut încredere în judecata sa și în sfaturile sale”.

Sursa: g4media

Comentarii