Căldură din măruntaiele pământului în caloriferele ieşenilor. Noi instalații la CET

marți, 28 ianuarie 2020, 03:01
3 MIN
 Căldură din măruntaiele pământului în caloriferele ieşenilor. Noi instalații la CET

Veolia şi Primăria lucrează la un proiect de aproape 20 milioane de euro prin intermediul căruia CET I va utiliza energie geotermală. Proiectul urmează a fi depus pentru finanţare europeană, pe programele dedicate „energiei verzi“.

Centrala de termoficare a Iaşului face un prim pas pentru folosirea de surse regenerabile în producerea de energie termică. Primăria şi Veolia au în derulare un proiect prin intermediul căruia la CET I va putea fi utilizată energie geotermală. În acest sens, a fost finalizat un studiu de fezabilitate, iar proiectul va fi înaintat pentru accesarea de fonduri europene.

Noile instalaţii care vor fi montate la CET I vor avea o capacitate de 6,6 Gcal/h, ceea ce înseamnă că, la putere maximă şi funcţionând non-stop timp de şase zile, energia termică produsă este suficientă pentru a acoperi, de exemplu, consumul unei clădiri de mărimea Bibliotecii Centrale Universitare pe parcursul unui an. Investiţia se ridică la 19 milioane euro.

Care sunt avantajele

Proiectul va fi aprobat vineri de plenul Consiliului Local (CL), cofinanţarea Primăriei fiind redusă (circa 320.000 euro), restul banilor fiind disponibili prin intermediul Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM). Unul dintre principalele efecte ale proiectului constă în reducerea semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră, întrucât folosirea energiei geotermale va duce la economii în utilizarea gazelor naturale şi a huilei.

„Datorită energiei termice produse de această instalaţie, se reduce cantitatea produsă din arderea gazelor naturale, în perioada de vară în CET I şi huilă în perioada de iarnă în CET II. Cantităţile de emisii de gaze cu efect de seră şi alţi poluanţi se reduc ca urmare a scăderii consumului de combustibil datorită procedurii energiei termice în instalaţiile geotermale“, se arată în studiul tehnic.

Proiectul prevede montarea unei instalaţii geotermale de mică adâncime şi un motor termic la CET I, cu termen de execuţie 24 luni, din care 19 luni sunt alocate lucrărilor propriu-zise.

„La puteri relativ mari, sursa regenerabilă disponibilă în oraşul Iaşi este energia geotermală de suprafaţă. Aceasta este energia stocată sub formă de căldură în scoarţa solidă a pământului şi până la adâncimi de 100 – 120 m are temperatura în plaja 14 – 16 grade Celsius. Extragerea acestei călduri din pământ este posibilă folosind pompele de căldură geotermale de tip reversibil. Pompele de căldură sunt maşini termice capabile să transfere căldură de la o sursă de joasă temperatură la o sursă de înaltă temperatură“, se arată în studiul de fezabilitate.

Capacitatea instalaţiei ar urma să ajungă la 6,6 Gcal/h (echivalentul a 7,7 MWt) din care 5 Gcal/h sunt produşi de sursa geotermală, iar 1,6 Gcal/h sunt produşi în cogenerare de motorul termic. De exemplu, unul dintre consumatorii non-casnici ai sistemului centralizat este Biblioteca Centrală Universitară cu 960 Gcal/an. Comparativ, noua instalaţie poate asigura acest consum în puţin peste şase zile.

„Acest proiect complex poate fi unul de referinţă în eficientizarea sistemelor termoenergetice şi reducerea preţului de vânzare către agenţii economici şi, mai ales, către populaţie“, spun specialiştii Primăriei, în proiectul de hotărâre care va fi pe masa consilierilor locali.

În documentaţia tehnică apare şi numărul numărul exact de clienţi racordaţi la sistemul centralizat, situaţia fiind valabilă la nivelul anului 2018: 28.514 consumatori, dintre care 27.966 de apartamente şi 548 de agenţi economici şi instituţii.

Comentarii