Când vom merge pe primii kilometri din A8? Stadiul demersurilor pentru întregul proiect, la semnarea de ieri a contractului pentru primul segment

joi, 21 septembrie 2023, 01:50
4 MIN
 Când vom merge pe primii kilometri din A8? Stadiul demersurilor pentru întregul proiect, la semnarea de ieri a contractului pentru primul segment

„Dacă o să avem mai mult buget, o să mai semnăm”, i-a spus ieri ministrul Transportului primului ministru, care îl întrebase dacă mai sunt de încheiat contracte pentru construirea de autostrăzi. Cei doi au asistat la parafarea a trei contracte, pentru primul segment din A8, capătul sectorului montan dintre Moţca şi Tg. Neamţ, pentru Sibiu-Făgăraş, şi pentru ultima porţiune din Centura Bucureştiului rămasă neatribuită.

„Pornim Autostrada Unirii, în sfârşit trecem munţii”, a spus premierul Marcel Ciolacu. El a adăugat că ministrul Transportului i-ar fi spus că anul viitor vor fi deschişi circulaţiei 250 de kilometri de autostradă.

La rândul lui, Sorin Grindeanu a amintit că Autostrada Moldovei (A7) şi acest prim segment de pe A8 sunt adjudecate de Spedition UMB, care trebuie să le finalizeze până în august 2026, termenul stabilit în Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prin care se finanţează aceste proiecte. Durata de realizare a acestui obiectiv se încadrează în termen: 6 luni pentru proiectare şi 24 pentru construirea propriu-zisă a celor 30 km de autostradă pe care se vor regăsi 13 poduri, 11 pasaje şi două viaducte.

Traseul primelor 10 procente din A8 care intră la proiectare și execuție: 30 km (din cei peste 300 ai Autostrăzii Tg. Mureș-Iași-Ungheni), între Leghin/ Tg. Neamț și Moțca/Pașcani

„Înainte de oamenii politici, ţin să mulţumesc societăţii civile din Iaşi în special, care a reuşit să capaciteze energiile pozitive astfel încât să putem să ajungem în acest moment”, a spus ministrul Transporturilor după semnarea contractului. El nu a nominalizat niciuna dintre asociaţiile pro-autostradă, dar e cunoscut faptul că cele două capete ale sectorului montan au fost „împinse” la sfârşitul anului 2020 spre finanţarea prin PNRR de Adrian Covăsnianu, de la „Moldova Vrea Autostradă”, nominalizat la acel moment pentru funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor. Până atunci, atât asociaţia menţionată cât şi „Împreună pentru A8” organizaseră mai multe acţiuni în favoarea construirii A8.

La munte se merge mai repede

Celălalt capăt al sectorului montan, Tg. Mureş – Miercurea Nirajului, deşi mai scurt, 24,4 km, are mai mulţi bani alocaţi iniţial în procedura de licitaţie, 3,3 miliarde de lei. Pentru acest segment, CNAIR va nominaliza câştigătorul în prima jumătate a lunii octombrie. Durata contractului va fi identică: 6 luni pentru proiectare, 24 pentru execuţie, după care vor urma cinci ani de garanţie.

Cititi si: S-au clarificat lucrurile pe A8: toate termenele s-au mutat mai târziu

Între cele două capete, sectorul montan propriu-zis în lungime de aproape 160 km va trece chiar astăzi de încă un jalon, aprobarea indicatorilor în Comisia tehnico-economică a Ministerului Transporturilor. „Dacă CNAIR se va mişca rapid după acest CTE şi va întocmi memoriul pentru (comisia) interministerială, putem reuşi ca luna aceasta să prindem şedinţa lunară a acestei comisii şi astfel să avem şi indicatorii, şi finanţarea aprobate, putând trece astfel la etapa de proiectare şi execuţie!”, precizează Cătălin Urtoi, fostul lider al „Împreună pentru A8”, fost consilier al ministrului Transporturilor, iar acum director interimar al Companiei Naţionale pentru Investiţii Rutiere – cea care ar urma să preia de la CNAIR realizarea propriu-zisă a Autostrăzii Unirii.

La deal e cel mai greu

Cât priveşte tronsonul A8 la est de Moţca, acesta e în mare întârziere. Aşa cum am mai relatat, firma care reactualizează studiul de fezabilitate şi care trebuie să realizeze şi proiectul tehnic mai are de făcut câteva foraje, care vor împinge finalizarea contractului şi predarea documentaţiei dincolo de mijlocul anului 2024. Înainte să intre în licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie (dacă va exista finanţare), va trebui să parcurgă aceleaşi etape în comisiile guvernului ca sectorul montan zilele acestea,

În fine, podul peste Prut care va conecta A8 şi reţeaua rutieră din Republica Moldova este în faza licitaţiei pentru adjudecarea contractului de execuţie, dar licitaţia a fost suspendată – iar termenul până la care pot fi înscrise intenţiile de participare, prelungit – pentru soluţionarea clarificărilor depuse până acum de potenţialii ofertanţi.

Cititi si: Reportaj: pe aici va trece A8. O zi printre primii muncitori care sapă deja la autostradă. Lutul e bun, nisipul pune probleme

Atât podul, cât şi bretelele de legătură cu Aeroportul şi Spitalul Regional de Urgenţă, respectiv Varianta Ocolitoare Est a Iaşului nu fac parte din proiectul autostrăzii, dar sunt şi ele foarte importante. Cu excepţia podului, toate sunt la nivel de schiţă, urmând să intre la un termen neprecizat în etapa elaborării studiilor de fezabilitate.

Comentarii