Capcanele „libertăţii”

Care e rodul lor? Cu ce ne-am ales din ele? Good question, vorba anglofonilor, nu şi a "romglezilor". Dar nu vi se pare că în chiar miezul ei e cuprinsă, de fapt, o alta, încă şi mai precizat gravă: ce-am făcut noi înşine (deşi, e adevărat, nu numai de noi a depins), din "momentul" în care am avut-o, în sfârşit, cu şi din libertatea noastră, a cetăţenilor României, una dintre valorile cruciale ale omului, din totdeauna şi de oriunde. Ce realitate trăită, vie, combativă am fost în stare fiecare dintre noi să-i dăm? Şi, prin asta, ce preţ real, nu doar visat sau legănat în iluzii?

Semnele vulnerabilităţii s-au văzut de timpuriu. Libertatea şi democraţia autentice, nu mimate, nu pervertite (din faşă), cer educaţie, o pregătire, care să le apere de fals, de batjocură şi impostură, de efectul pervers al folosirii simulacrelor lor tocmai de către cei care le sunt adversari. Cine clocise, oare, legenda "dizidentului" Iliescu şi postura lui de lider al "emanaţilor"? Ce forţe ascunse, dosnice, urzeau manevrele contra partidelor istorice (PNŢ şi PNL), dricul trimis lui Coposu, mineriadele, întreţinerea minciunilor şi calomniilor antidinastice? "Ciuma roşie" era activă încă de atunci, avansurile făcute serviciilor ţineau de aceeaşi "emanaţie", "statul paralel" atunci se "înfiripa", cu grăbire şi zel, de către înaintaşii lui Dragnea şi Coldea, în convergenţă cu cei ai traseistului Tăriceanu, strecuraţi ("acoperiţi" sau nu) în toate partidele. "Mândri că sunt români", mai încoace, şmecheraşi de calibrul lui Ponta, ei, urmaşi la şefia PSD ai celui care a ratat şansa istorică a reunirii Basarabiei cu România atunci, la cald, în ceasul dezmembrării URSS? "Românismul" unora ca Iliescu (sau, dincolo de Prut, Snegur), temători de încruntarea Kremlinului?! Ca apoi, la Centenarul României Mari, să se pună placa "întristării" de menţinerea efectelor geopolitice ale pactului Ribentrop-Molotov? Speranţa regăsirii, împreună, în UE? E limpede ce şanse are ea, cu Dodonii Moscovei, aleşi "democratic" de destui români basarabeni (de "moldoveni" nici nu mai vorbesc) ameţiţi de propaganda rusească. "Poduri de flori", da, cu asta ne-am… "ales". Politica externă a României postceauşiste? O fi existând aşa ceva, o fi ea "sublimă", vorba lui nenea Iancu, dar…Zahariselei meleşcane (şi a altora ca el) îi datorăm "aplombul" lui Kuzmin.

Da, singurele realizări, nu doar memorabile, ci şi benefice, cu adevărat, României şi românilor: intrarea în NATO şi UE. Fără ele, ne-ar fi pândit ceva destul de apropiat de soarta Ucrainei, asta în plan extern. Iar "acasă", în ţară şi-ar fi făcut cu totul de cap PSDragnea şi PSDăncilă cu Iordachii lor, cu OUG-uri nocturne, "ievaluări" şi criminali, tâlhari, violatori puşi în libertate, cu mari corupţi "despăgubiţi" (pentru bruma de detenţie) şi lăsaţi cu conturile bancare neatinse. Uită cineva lamentaţiile pe tema "denigrării" (sigur, a "ţărişoarei" mult…iubite) la "Înalta Poartă" de la Bruxelles? Liberi s-au dovedit acei români care au ieşit în stradă să apere idea de democraţie de demagogii ventriloci ai PSD şi ALDE, să se bată pentru o Românie a libertăţii de gândire şi acţiune, împotriva botniţei şi a jandarmilor lui Carmen Dan.

Alegerile europarlamentare și prezidențiale au arătat o dezmeticire chiar și a electoratului PSD. Acestuia și aliaților lui li se datorează o imensă înșelătorie politică, cea a "prosperității" artificiale (Dragnea-Vâlcov-"Orlando"), "măriri"-praf în ochi (vs. prețuri și inflație), dar bune să acopere măgăria "pensiilor speciale" și a sinecurilor "cu dedicație", reversul lor dureros fiind zero investiții, continuarea emigrării-exod, scăderea demografică și lipsa forței de muncă. Șansele de reconstrucție economico-socială durabilă, ele, de tăierea acestui nod gordian sub guvernările de aici înainte vor depinde. Și de capacitatea noastră, a tuturor românilor, de a înțelege că generoasă realmente cu cetățenii votanți nu are cum fi o politică a unor astfel de șpăgi electorale, jalnic "agreate" la modul "după noi, potopul!" Dar inteligența, sau lipsa ei, în gospodărirea politică a potențialului țării trebuie judecată, evaluată și după criterii și indici privind remodelarea mentalităților prin educație, cu gândul, desigur, la școala de toate gradele, dar nu numai la ea. Când miniștri ai Educației declară că plagiatul e o problemă minoră e grav, pentru că întreaga ierarhie a valorii intelectuale (și a recunoașterii date ei social) e astfel subminată, falsificată. Și "terapia" ar trebui începută cu conștientizarea faptului că neistovita tămâiere elogioasă a tehnologiilor informației și "informării" are un revers de lenevire a minților încă din gimnaziu. Procentul scandalos de analfabetism funcțional e "rodul" de sinteză al fugii de lectură, capital de timp economisit astfel, în favoarea logoreei pe mobil, a "navigației" la întâmplare pe net și a popularității "dependente" de like-uri și alte asemenea "criterii".

Cea mai dezamăgitoare e "recolta" celor trei decenii în creația de valori ale culturii de "bunuri simbolice", în domeniul artelor. Au înflorit cu adevărat domenii ale umanioarelor, ca filosofia, sociologia și psihologia socială (și nu la infuzia unor absolvenți de vârf în staff-uri de partid mă gândesc), și ele însă încă destul de departe de a se măsura, pe picior de egalitate, cu alte spații culturale de vârf, angajate în competiția "fără frontiere". Ieșirea de sub obrocul communist, de propagandă și ideologizare, nu a însemnat, din păcate, ipso facto, și un indiscutabil acces la libertatea cea mai prețioasă, cea de creație pe linia unor valori noi și realmente perene, nu efemere, "succese". Dar explicația? Rămânerea în încă mentalitatea perdantă a "sincronizării" cu ce se poartă, cu ce e "la modă" ailleurs. Cum să se scrie capodopere ale romanului de pildă, când se rămâne în siajul, multiplu bătătorit și dovedit deja, oriunde, steril, al postmodernismului ca interminabilă, autorepetitivă și stearpă, narcisistă joacă a romancierului – "păpușar" cu personajele sale – "marionete", știindu-se bine că temeliile perenității nu pot fi decât în inepuizabila complexitate și profunzime a personajelor și nu în vreo performanță de prestidigitator/mânuitor de procedee și trouvaille-uri ale unei/oricărei virtuozități tehnice. Gabriela Adameșteanu-scriitorul anului. Iată o scriitoare care nu-și sacrifică personajele etalării unei abilități combinatorii, păpușărească. Da, mai sunt și… excepții de la "regula" molipsirii. Dar în rest?

Nicolae Creţu este profesor doctor în cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea “Alexandru  Ioan Cuza" din Iaşi, critic şi istoric literar