Care muzee sunt deschise pe 15 august

miercuri, 14 august 2019, 17:25
2 MIN
 Care muzee sunt deschise pe 15 august

Ieşenii vor putea vizita pe 15 august toate muzeele din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi, dar şi o parte dintre instituţiile din subordinea Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Astfel, în afară de instituţiile închise pentru renovare, ieşenii vor putea să admire expoziţiile organizate la muzeele literare ieşene, care vor avea program normal de lucru pe data de 15 august. 

Din lista muzeelor deschise fac parte Muzeul „Ion Creangă“ (Bojdeuca), Muzeul „Vasile Alecsandri“ Mirceşti, Muzeul „Mihai Codreanu“, Muzeul „Otilia Cazimir“, Colecţia „Istoria teatrului românesc“, Muzeul „Mihail Sadoveanu“, Muzeul „George Topîrceanu“, Muzeul „Mihai Eminescu“, Muzeul „Nicolae Gane“, Muzeul „Costache Negruzzi“ Hermeziu, Punctul muzeal „Cezar Petrescu“ Cotnari, Punctul muzeal „Dimitrie Anghel“ Miroslava, Punctul muzeal „Ionel Teodoreanu“ Golăieşti sau Punctul muzeal „Garabet Ibrăileanu“ Târgu Frumos.

Din lista muzeelor din cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iaşi sunt închise pentru renovare „Sfântul Ierarh Dosoftei – Mitropolitul“ şi Muzeul „Vasile Pogor“. Programul de vizitare este cuprins între orele 10.00 – 17.00. În ceea ce priveşte muzeele din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, o parte dintre acestea vor fi închise pe data de 15 august, însă se va reveni la programul normal începând de vineri, 16 august. În ceea ce priveşte instituţiile care vor putea fi vizitate, din cadrul Palatului Culturii vor fi deschise, în intervalul 10.00 – 17.00, Muzeul Etnografic al Moldovei, Muzeul de Istorie a Moldovei şi Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu“, dar şi Muzeul Unirii Iaşi. Din cadrul Palatului Culturii Muzeul de Artă va fi închis pe 15 august, alături de Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu“ Iaşi, Muzeul „Poni-Cernătescu“ Iaşi, Palatul „Al. I. Cuza“ Ruginoasa, Muzeul de Sit Cucuteni şi Muzeul Viei şi Vinului Hârlău. 

Comentarii