Advertorial

Care sunt principalele diferențe dintre un motocultor și o motosapă? Iată cum poți alege varianta potrivită pentru nevoile tale (P)

marți, 30 mai 2023, 08:15
3 MIN
 Care sunt principalele diferențe dintre un motocultor și o motosapă? Iată cum poți alege varianta potrivită pentru nevoile tale (P)

Dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, cu siguranță deții deja un teren, o livadă sau o grădină și ai de gând să începi cultivarea de legume pentru comerț sau pentru uz propriu. De foarte multe ori, unele persoane aflate la început de drum în acest domeniu, tind să confunde motosapa cu motocultorul. 

Ei bine, aceste utilaje, chiar dacă sunt folosite cu același scop de bază (pregătirea solului pentru a fi cultivat), ele sunt destul de diferite și ar fi indicat să le deosebești pentru a ști când și cum să le folosești. 

Iată care sunt principalele diferențe dintre motosapă și motocultor

  • Motosapa

Acest utilaj, extrem de întâlnit în arsenalul fermierilor din țara noastră, este folosit, cu precădere, la mărunțirea pământului, mai exact, la procesul de pregătire a solului pentru plantare și însămânțare. Acest utilaj este ideal pentru suprafețele de dimensiuni mici și medii, cum ar fi grădinile de legume și zonele destinate plantării pomilor din livezi. Motosapa poate deveni un ajutor extrem de important atunci când îți dorești ca procesul de plantare să fie ușor și să nu-ți consume foarte mult timp și energie. Datorită dimensiunilor mici și greutății reduse, este ușor manevrabilă și poate fi folosită atât în grădini, cât și în sere. De asemenea, poți atașa chiar și o remorcă la motosapă, dacă este necesar acest lucru. În plus, puterea sapei motorizate este suficientă pentru a lucra aproximativ 1000 de metri pătrați de teren. Însă, pentru suprafețe mai mari, este necesar un motocultor. Dacă ești în căutarea unui asemenea utilaj, poți achiziționa unul dintre modelele de motosape sau motocultoare, de pe site-uri specializate în acest domeniu, precum rosolar-shop.ro, care îți pun la dispoziție o gamă variată de produse la prețuri extrem de convenabile.

  • Motocultorul

Motocultorul este un echipament agricol folosit pentru manipularea solurilor grele pe suprafețe mai mari. Funcționează prin mărunțirea pământului, mai adânc decât motosapele, creând în același timp canale pentru semințe. În plus, acesta poate fi echipat cu o gamă completă de accesorii după cum este necesar: grapă, plug, remorcă, sapă de cartofi sau turbină și lame de zăpadă. Însă, singurul dezavantaj pe care îl prezintă această unealtă este faptul că se utilizează cu dificultate, deoarece este destul de greu de manevrat. 

Ce este mai potrivit să folosești pentru un teren de dimensiuni mici?

După cum ai descoperit și în rândurile anterioare, pentru parcele de dimensiuni reduse, precum grădina mică din fața sau spatele casei sau chiar și un teren nu foarte mare, o sapă motorizată reprezintă alegerea potrivită. Acest lucru este datorat faptului că este capabilă să ofere un randament destul de bun, motiv pentru care nu are rost să aloci un buget atât de mare pentru achiziția unui motocultor.

Când este cel mai bun moment pentru a cumpăra un motocultor?

Motocultorul este bine să îl achiziționezi în momentul în care decizi că vrei să faci un business din cultivarea terenului agricol. Însă, acesta este un utilaj care își merită banii, doar dacă dispui de un teren mare, astfel încât să-l poți folosi pentru a economisi atât timp, cât și efort.

În concluzie, ambele utilaje sunt extrem de folositoare și destul de asemănătoare, principalele lor diferențe fiind date de greutate și numărul de facilități de care dispun pentru a-ți pregăti solul pentru plantare sau însămânțare. Dacă bugetul îți permite, poți achiziționa direct un motocultor, însă dacă suprafața pe care dorești să o cultivi nu este foarte mare, ar fi indicat să rămâi la achiziția unei motosape.

sursa foto: pexels.com

Comentarii