Câţi mai suntem? (IV)

Dar nu toate satele au intravilanele sudate. Horleşti şi Tăuteşti (comuna Rediu), Găureni şi Uricani (Miroslava), Cristeşti şi Valea Lungă (Holboca) sau Curături (Ciurea), conform criteriilor impuse, nu ar aparţine ariei urbane morfologice ieşene. Însă, faptul că unitatea teritorială elementară în statistica românească e comună, face imposibilă reconstituirea dimensiunii şi structurilor demografice la nivel de sat pentru perioadele intercenzitare. Ca urmare, populaţia atribuită ariilor urbane morfologice, reprezintă de fapt populaţia ariilor urbane morfologice statistice, care în raport cu spaţiul construit continuu e mai mare sau cel mult egală. Pentru a nu crea diferenţe mari între situaţia reală a dimensiunii acestei categorii spaţiale şi ariile urbane morfologice statistice, nu s-au luat în calcul decât comunele ce au majoritatea populaţiei în interiorul spaţiului construit continuu centrat pe marele oraş. Astfel, populaţia comunei Rediu fost însumată la aria urbană morfologică statistică ieşeană, în timp ce comunele Ţuţora şi Comarna, ce au două sate, care conform criteriilor impuse ar aparţine spaţiului construit continuu (Chipereşti, respectiv Osoi), au fost ignorate.

Am preferat să prezint în textul de faţă ierarhia aglomeraţiilor urbane din România, această categorie spaţială fiind mai puţin îngrădită de criteriile strict morfologice, un rol important revenindu-le aspectelor funcţionale – dimensiunea navetei sau prezenţa unor obiective economice importante. Pentru delimitarea aglomeraţiilor urbane nu am renunţat complet la criteriile morfologice – am considerat parte a aglomeraţiilor doar acele comune ale căror limite ale intravilanului se află la cel mult 1 km faţă de spaţiul construit continuu al oraşului central şi care se află situate pe axe de expansiune urbană. Leţcanii şi Aroneanu au îndeplinit aceste criterii, alăturându-se celor 7 comune din aria urbană morfologică, pe când Popricanii, nu. În cazul Clujului, Feleacu, Jucu şi Bonţida, comune ce nu aparţin ariei urbane morfologice, au fost considerate ca parte a aglomeraţiei urbane.

Topul acestei categorii spaţiale a fost prezentat şi în textul anterior, dar pentru coerenţa scrierii am sa-l reiau şi aici: Bucureşti, cu 2,31 milioane de locuitori, se înscrie confortabil pe prima poziţie, aglomeraţia clujeană s-a instalat de câţiva ani pe poziţia a II-a cu 433 de mii, iar ierarhia continuă cu Iaşi (409 mii), Constanţa şi Timişoara – ambele cu peste 405 mii. Aceste aglomeraţii sunt urmate de Braşov (343 de mii), Craiova (293 de mii), Ploieşti (284 de mii), Piteşti-Mioveni (264 de mii), Galaţi (255 de mii) şi Oradea (234 de mii). Restul aglomeraţiilor urbane au sub 200 de mii, şase dintre acestea: Sibiu, Bacău, Târgu Mureş, Brăila, Arad şi Baia Mare având o populaţie cuprinsă între 190 şi 157 de mii de locuitori.

La nivelul Moldovei, aglomeraţiile Iaşi şi Galaţi sunt urmate de Bacău (186 de mii), Suceava (126 de mii), Piatra Neamţ (125 mii), Botoşani (117 mii), Focşani (92 mii), Vaslui (65 mii), Bârlad (61 mii), Roman (60 mii), iar structura teritorială centrată pe Moineşti şi Comăneşti are 54 de mii de locuitori. Celelalte structuri locale luate în considerare (Oneşti, Tecuci, Rădăuţi şi Paşcani) au o populaţie cuprinsă între 35 şi 45 de mii de locuitori. Celor care nu sunt familiarizaţi cu valori atât de mari în dreptul centrelor urbane ce au dat numele aglomeraţiilor mai sus menţionate, vă reamintesc faptul că aceste cifre reprezintă populaţia oraşului propriu-zis la care s-a adăugat populaţia unor comune integrate în structura teritorială locală. De exemplu, municipiului Piatra Neamţ (78 de mii de locuitori estimaţi pentru 1 ianuarie 2019), i-au fost adăugate comunele Alexandru cel Bun, Gârcina, Dumbrava Roşie, Pângăraţi, Săvineşti, Piatra Şoimului, Zăneşti şi oraşul Roznov. Aceste UAT-uri sunt şi constituente ale ariei urbane morfologice. Numărul mare de componente ale aglomeraţiei nemţene e dat de morfologia locală a reţelei de aşezări, una foarte densă şi suprapusă axului văii Bistriţei.

Îmbucurător e faptul că din ce în ce mai multe aglomeraţii se află într-o zonă de creştere demografică din 2011 până în prezent. Dacă Clujul şi Timişoara au început să recupereze pierderile demografice declanşate după 1990 încă din intervalul intercenzitar 2002-2011, Iaşul, Sibiul, Braşovul, Piteşti-Mioveni, Alba Iulia – Sebeş, Bistriţa etc. se află într-o fază de creştere începând cu 2011. Conform estimărilor, aglomeraţia oraşului nostru se situează pe primul loc în privinţa creşterii demografice în intervalul 2011-2019 (44 de mii de locuitori), depăşind Clujul (39 mii), dar şi Capitala (33 de mii). Însă, dacă extindem perioada de analiză la intervalul 2002-2019, aglomeraţia ieşeană, cu un plus de 24 de mii de locuitori, se înscrie pe poziţia a IV-a, după Cluj (66 de mii), Bucureşti (65 de mii) şi Timişoara (37 de mii). E foarte posibil ca această creştere importantă să nu fie efectivă; poate fi şi o consecinţă a unei mai bune înregistrări a populaţiei rezidente. Faptul e cât se poate de valabil şi pentru celelalte oraşe.

În Moldova, aglomeraţiile urbane ale Bacăului şi Sucevei au mai recuperat din importantele pierderi demografice din intervalele anterioare (ambele cu un plus de peste 4500 de locuitori în 2011-2019). Conform algoritmului utilizat, pornind de la datele furnizate de INSSE, şi Vasluiul se înscrie printre structurile urbane ce au evoluat în această perioadă. Însă, evoluţia în "dinţi de fierăstrău" a populaţiei rezidente urbane a judeţului Vaslui (cf. INSSE), dar şi faptul că Vasluiul se află de câţiva ani în fruntea clasamentului "imigraţiei" basarabenilor, ne determină să credem că sunt foarte posibile şi erorile de înregistrare. Restul structurilor urbane locale îşi continuăa declinul. (Pe săptămâna viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video