Caz misterios la Alba. Victima unui accident rutier, neidentificată nici după un deceniu de la tragedie

marți, 10 septembrie 2019, 14:26
2 MIN
 Caz misterios la Alba. Victima unui accident rutier, neidentificată nici după un deceniu de la tragedie

Victima unui accident rutier produs în urmă cu 10 ani, după ce maşina în care se afla a luat foc pe DN 7, între Sebeş şi Orăştie, nu a fost identificată nici până în prezent, în pofida cercetărilor efectuate de-a lungul timpului de către poliţiştii din Alba.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, comisar şef Luminiţa Prodan, a declarat marţi pentru Agerpres că, deşi s-a apelat la baza de date privind persoanele dispărute, inclusiv din alte judeţe decât Alba şi Hunedoara, iar cazul a fost şi mediatizat la vremea respectivă, identitatea pasagerului mort în accidentul din ianuarie 2009, de pe DN 7, nu a putut fi stabilită.

Doi bărbaţi au murit în noaptea de 5 spre 6 ianuarie 2009 după ce maşina în care se aflau s-a lovit de un cap de pod, pe DN 7, în afara localităţii Săliştea, între Sebeş şi Orăştie, şi a luat apoi foc.

Potrivit cercetărilor, la un moment dat, autoturismul, care circula dinspre Orăştie spre Sebeş, a părăsit partea carosabilă, a căzut în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers, unde a continuat să se deplaseze câteva zeci de metri, şi s-a lovit apoi de un cap de pod. În urma impactului, maşina a luat foc, cele două persoane din interior murind carbonizate.

Identitatea şoferului, o persoană din Deva, a fost stabilită cu ajutorul plăcuţei de înmatriculare din spatele maşinii.

n schimb, celălalt bărbat, luat, probabil, la ocazie, de către şofer, nu a putut fi identificat. El a fost înmormântat în final pe cheltuiala autorităţilor din Săliştea, pe raza comunei unde acesta şi-a pierdut viaţa. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii