Circula prin oraş cu o alcoolemie uriaşă. Polițiștii l-au tras pe dreapta

miercuri, 03 noiembrie 2021, 02:57
1 MIN
 Circula prin oraş cu o alcoolemie uriaşă. Polițiștii l-au tras pe dreapta

Un şofer beat criţă a fost „trezit” de o patrulă a poliţiei rutiere. Păşcăneanul circula prin municipiu atunci când a fost oprit de către poliţişti. Acestea avea o alcoolemie mare.

„La data de 1 noiembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Paşcani au depistat un bărbat de 38 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza municipiului Paşcani, fiind sub influenţa alcoolului. În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii