Concurs de educaţie rutieră destinat elevilor de gimnaziu

luni, 04 iunie 2018, 16:00
2 MIN
 Concurs de educaţie rutieră destinat elevilor de gimnaziu

Şcoala Gimnazială „Veronica Micle“ va reprezenta judeţul Iaşi la faza naţională a concursului „Educaţie rutieră – educaţie pentru viaţă“. Faza judeţeană a acestui concurs a avut loc la sfârşitul lunii mai, fiind organizată de Inspectoratul Şcolar, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie – Serviciul Rutier şi Crucea Roşie Iaşi. 

Competiţia a avut loc la Palatul Copiilor din Iaşi, concursul fiind cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Naţionale 2018. La startul competiţiei s-au aliniat şapte echipaje formate din aproximativ 30 de elevi care au participat la cele trei probe ale concursului: o probă teoretică şi două probe practice (parcurgerea unui traseu de îndemânare cu bicicleta în poligon şi parcurgerea unui traseu de către biciclişti în parcul-şcoală). Jurizarea concursului a fost asigurată de comisarul de poliţie Radu Pârvu şi agent şef adjunct de poliţie Iulian Ursuleasa, din cadrul Serviciului Rutier Iaşi. Participanţii la eveniment au primit diplome şi au fost premiaţi de către ACR – filiala Iaşi.

Prima poziţie a fost obţinută de către elevii de la „Veronica Micle“, pe poziţia a II-a clasându-se o echipă de la Şcoala Gimnazială „Mihai Codreanu“, ce de-a doua echipă de la Şcoala „Mihai Codreanu“ obţinând poziţia a III-a. Faza naţională a concursului, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale, va avea loc la Odoreiu Secuiesc în perioada 1 – 4 iulie. Elevii Şcolii „Veronica Micle“ au fost cei care au obţinut prima poziţie şi la faza judeţeană a Concursului Naţional de îndemânare pe bicicletă şi educaţie rutieră „Cupa DHS“. La startul competiţiei s-au aliniat 13 echipaje formate din 52 de elevi de gimnaziu.

Şi la această competiţie primul loc a fost obţinut de către elevii de la „Veronica Micle“, poziţia a doua fiind ocupată de elevi de la Şcoala Gimnazială Ruşi – Belceşti, iar locul al III-lea a fost obţinut de echipa de la Şcoala Gimnazială Satu Nou – Belceşti. Şcoala Gimnazială „Veronica Micle“ va reprezenta judeţul Iaşi la faza naţională a acestui concurs, organizată sub formă de tabără şcolară, în perioada 29.06 – 02.07 în Bistriţa-Năsăud. 

Comentarii