Conferinţă pe tema analfabetismului funcţional din România

miercuri, 22 noiembrie 2017, 02:50
2 MIN
 Conferinţă pe tema analfabetismului funcţional din România

Problema analfabetismului funcţional, corelată cu cea a abandonului şi absenteismului, au fost discutate ieri, pe 21 noiembrie, în cadrul conferinţei „Reducerea analfabetismului funcţional. Demersuri, exemple de bună practică şi propuneri de soluţii”, organizată de către Asociaţia „Ţine de Noi” şi Fundaţia Hanns Seidel – România, în colaborare cu Asociaţia Română de Literaţie şi Facultatea de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Evenimentul a avut loc în sala Ferdinand a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, printre invitaţii speciali numărându-se şi prof. univ. dr. Mircea Miclea, expert în educaţie şi fost ministru al Educaţiei, dar şi dr. Ciprian Fartuşnic, directorul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei. De asemenea, în cadrul conferinţei a participat şi prof. univ. dr. Laurenţiu Şoitu, care a vorbit despre „Relaţia abandon şcolar-analfabetism funcţional”, dar şi cadre didactice din învăţământul superior şi din învăţământul preuniversitar, reprezentanţi ai elevilor, ai părinţilor şi ai mediului de afaceri şi ai zonei ONG.

În cadrul conferinţei s-a discutat despre problema spinoasă a analfabetismului funcţional şi despre faptul că, în rândul adolescenţilor, procentul este de peste 40%, coparativ cu media europeană de 20%. De asemenea, s-a discutat şi despre faptul că în România nu sunt luate suficiente măsuri în combaterea acestui fenomen, în condiţiile în care ţările europene doresc să micşoreze procentajul de analfabetism funcţional la 15% până în 2020.

Una dintre strategiile propuse de către fostul ministru al Educaţiei, Mircea Miclea, este aceea a cooperării dintre ONG-uri, Stat şi mediul de afaceri, lucru care nu se întâmplă suficient în acest moment. De asemenea, profesorul Şoitu scoate în evidenţă că, în acest moment, există discrepanţe şi în modul în care văd profesorii, părinţii şi elevii motivele analfabetismului funcţional. Astfel, Laurenţiu Şoitu subiliniază că, dacă profesorii şi părinţii cred că sărăcia şi situaţia financiară precară sunt principalele motive pentru abandon şi analfabetism funcţional, aproape 90% dintre elevi cred că ei sunt suficient de bine susţinuţi din acest punct de vedere.

De asemenea, şi Mircea Miclea subliniază acest lucru, fostul ministru prezentând faptul că doar în proporţie de 19,3 % sărăcia se suprapune cifrele despre analfabetism funcţional, conform testelor PISA. Astfel, concluzia discuţiilor a fost aceea că Sistemul de educaţie este cel vinovat pentru cei 40% de analfabeţi funcţional. Programul Asociaţiei Române de Literaţie cu privire la analfabetismul funcţional a fost implementat în 30 de şcoli din Regiunea NE, în perioada februarie 2014 – august 2017. Datele strânse în această perioadă urmează să fie înaintate către Ministerul Educaţiei Naţionale.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii