Dana Grecu, actuală Chera, se intoarce în televiziune după trei ani de absenţă

vineri, 28 august 2020, 08:44
1 MIN
 Dana Grecu, actuală Chera, se intoarce în televiziune după trei ani de absenţă

Dana Grecu, fosta jurnalistă de la Antena 3, se întoarce în televiziune după aproape trei ani de pauză. Dana Chera (numele de acum, după căsătorie) va avea propria emisiune de seară. Emisiunea moderată de Dana Grecu se va difuza marţi şi joi, între orele 19.00 şi 21.00. Postul care o va avea în grilă nu este un canal de ştiri, ci o televiziune de nişă – Medika TV. De altfel, emisiunea de care se va ocupa se numeşte Medika Special şi „va trata cele mai importante subiecte ale actualităţii”, anunta Pagina de Media.

Medika TV a fost lansată în octombrie 2018, de Grupul Evenimentul Românesc, deţinut de Vlad Pufu. Dana Grecu explica alegerea ei: „Pentru ca am o dorinţă mai veche, care venea dintr-o frustare, acutizată în ultima vreme, cât am consumat media ca spectator. Anume aceea de a vedea la tv oameni care au făcut ceva în viaţa lor. Care au o meserie. Care s-au lovit, ca practicieni, de mizeriile din legile şi regulamentele făcute anapoda pentru ei de unii care vorbesc des la tv. Deci simt nevoia unor păreri avizate!

Am obosit cu cei care pot vorbi despre orice. Oricàt. Oricum. Care nu pot să spună: NU ŞTIU SĂ VĂ SPUN! Echipa de la Medika aşa m-a convins. Cu principiul: chemăm în emisiuni oameni care ştiu despre ce vorbesc. Specialişti. Elita asta mută, din sănătate, din educaţie, care a ţinut ţara . Făcànd. Medicii, profesorii, cercetătorii, sunt elita unei naţii. Ei nu pot fi ţinuţi dosiţi şi scoşi din umbră doar atunci când vrem să ne spălăm măine murdare de atăta politică degeaba. Medika asta isi propune şi cu asta m-a convins.”

Cititi materialul integral pe paginademedia.ro

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii