De ce au apărut parcurile şi la ce sunt bune

La începuturi, planificarea parcurilor era legată de designul urban şi al grădinilor. Termenul „parc” vine din zona juridică, unde desemna terenul folosit de regalitate pentru păstrarea vânatului. În Anglia existau aşa-numitele „deer parks” – zonele din afara grădinilor formale ale unei proprietăţi, unde trăiau turmele de căprioare. Această definiţie a parcului a fost extinsă ulterior pentru a include peisajul (landscape park). Pâlcurile de copaci şi arbori erau gândite în aşa fel încât să ofere o privelişte frumoasă vizitatorului, care să demonstreze puterea şi statutul proprietarului. Pe lângă formele desenate de arhitecţi specializaţi, peisajul parcurilor contrasta cu peisajul urban, în plină transformare din cauza industrializării.

De altfel, dacă parcurile publice sunt asociate cu perioada victoriană, predecesoarele lor sunt grădinile publice din secolul al XVII-lea, bazate pe designul celor private, aristocratice. Iniţial, parcurile nu erau publice, fiind destinate claselor privilegiate. Multe foste conace au fost transformate în galerii de artă şi muzee, iar frumoasele grădini ale acestora au devenit spaţii publice de recreere. De aceea, principalele activităţi ale publicului larg s-au inspirat din interesele celor bogaţi: tirul cu arcul, tenisul şi crichetul au rămas populare până la începutul secolului 20. Majoritatea parcurilor publice finanţate de municipalităţi datează din anii 1840 în Marea Britanie, respectiv 1850 în Statele Unite şi Canada.

Secolul al XIX-lea a fost, de altfel, perioada în care au fost create majoritatea parcurilor din oraşele europene. Unul dintre cele mai vechi parcuri din lume este La Alameda din Sevilla (Spania), deschis încă din 1574 în centrul istoric al oraşului. La vecinii noştri, în Budapesta, intenţia de a crea un parc (denumit Városliget) a apărut la finalul secolului al 18-lea: în 1813 a fost lansată o competiţie de proiecte (concursul în atribuirea contractelor publice nu e o chestiune nouă sau un moft), iar 3 ani mai târziu au demarat lucrările de amenajare. 

În urma urbanizării masive adusă în secolul al XIX-lea de revoluţia industrială şi creşterea explozivă a zonelor urbane şi degradarea naturii de-a lungul secolului al XX-lea, oamenii au devenit din ce în ce mai alienaţi de natură. Deşi ţările deveneau mai prospere, starea de sănătate a populaţiei (mai ales a claselor de jos) era din ce în ce mai precară. Domeniile private îngrădite restrângeau mult locurile în care oamenii se puteau plimba şi face exerciţii în aer liber, departe de cel viciat din casele lor. Atunci a apărut şi una dintre cele mai puternice imagini ale parcului public, cea de plămân verde al unui oraş suprapopulat şi poluat. Când amenajarea acestora a început să fie din ce în ce mai răspândită, parcurile erau considerate locuri pentru recreere şi întâlniri sociale, precum şi de păstrare a unor spaţii deschise în interiorul oraşelor şi zonelor metropolitane. 

În timp, rolul lor a devenit mult mai important, impactul parcurilor influenţând calitatea vieţii şi a aerului, starea de sănătate a cetăţenilor, dezvoltarea economică şi echitatea socială. A apărut chiar şi o mişcare pentru parcuri urbane, care are ca obiectiv creşterea calităţii vieţii în oraşele contemporane. În Shanghai, de exemplu, al treilea cel mai populat oraş din lume (25 milioane de locuitori în 2021), s-au construit recent 55 de noi parcuri, ridicând numărul lor la un total de 406. Primarul de acolo are în plan să construiască încă 600!

Parcurile urbane sunt o parte importantă a reţelei complexe de ecosisteme urbane şi oferă servicii semnificative. Împreună cu celelalte tipuri de spaţii deschise, ele nu trebuie considerate un lux. Parcurile sunt bunuri comune care aduc oameni diverşi împreună, contribuind la crearea unui spirit de comunitate care e pe cale de dispariţie în ultimele decenii. Ele aduc comunităţilor beneficii pe mai multe planuri: ecologic, estetic, recreaţional, psihologic şi economic. 

Copacii din parcuri reţin carbonul din atmosferă şi creează microclimate care temperează zonele foarte fierbinţi din interiorul oraşelor, purifică aerul şi apa, protejează solul, menţin biodiversitatea, cresc durata de viaţă a asfaltului şi reduc necesitatea folosirii aerului condiţionat în clădirile din vecinătate. Copii care se trăiesc în cartiere verzi au o rată de 3 ori mai scăzută a incidenţei astmului. 

Rolul social al parcurilor rezidă în oferirea de diferite oportunităţi de petrecere a timpului şi recreere, conectare cu alţi indivizi cu interese sau valori comune, sporirea gradului de atractivitate a cartierului în care e amplasat şi oraşului în ansamblul său, precum şi din integrarea unor valori culturale şi de patrimoniu. Psihologic, s-a demonstrat că cei care locuiesc în apropierea parcurilor şi spaţiilor verzi au o probabilitate redusă cu 44% de a fi diagnosticaţi cu tulburări de anxietate. Iar o plimbare de 20 de minute într-un parc aduce concentrarea copiilor cu deficit de atenţie la nivelul celor fără astfel de probleme. 

Cât despre valoarea economică, e suficient de dat exemplul Central Park din New York. Cele 340 de hectare ocupate de parc (cam 6% din suprafaţa Manhattan-ului), cu o valoare de piaţă de sute de miliarde de dolari, înseamnă dispariţia a peste 17.000 de loturi de teren pentru posibile construcţii. Specialiştii însă au calculat că sporirea calităţii vieţii şi atractivităţii zonelor care se învecinează cu parcul (şi unde apartamentele cu 3 camere costă peste 10 milioane de dolari) se traduce printr-un câştig mult mai mare pe care parcul, devenit simbol şi element al identităţii, îl aduce economiei locale.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi