De lumea a treia

1. Pasiuni de anii ’90 în politica recentă. Văd în această explozie iraţională semnele sfârşitului de ciclu pesedist. Sper ca proximele alegeri să confirme declinul iremediabil al partidului profitorilor revoluţiei române. Presimt că acest deznodământ istoric va fi însoţit de o recrudescenţă a patimilor. Molohul pesedist doreşte să tragă şi ţara în prăbuşirea lui. Dar nu va fi decât o jelanie cu parastas şi colivă. Să aveţi parte, stimabili pesedişti, după faptele voastre, care au împiedicat acest popor să se maturizeze politic! Radiografiind sindromul Firea, cred că îl putem defini astfel: patima dezlănţuită, ranchiună, disperare, grobianism, ură viscerală, minciuni sfruntate, delir etc. Dacă tot ţin pesediştii la ea, cred că ar trebui internată o vreme la balamuc. Altfel va continua să deverseze oceane de mizerii. Pesedişti, aveţi milă de ea şi de noi, ascundeţi-o o vreme şi căutaţi un exorcist, eventual pe la Vaslui, acolo unde timpul a încremenit! Nu-i de glumă cu paparuda!

Exerciţiu de imaginaţie: în 6 decembrie, PSD va confirma căderea şi va intra în lunga iarnă a disoluţiei. Nu va mai putea naşte pui vii, respectiv partiduleţe submarine. Vor deveni sterpi, adică lipsiţi de imaginaţie şi cu un spaţiu de manevră împuţinat. Pur şi simplu, duhul anilor ’90 nu mai poate reveni. Dar pariez că PSD nu înţelege nimic. Expresia acestei stări este chiar uimirea placidă a lui Ciolacu. Atenţie, servicii! Atunci când vor pierde ei vor reactiva toate metodele ruginite de pe vremea FSN: vor proclama „Patria în pericol!”, vor contesta orientarea euro-atlantică, vor profera ameninţări, vor reactiva calomniile groteşti, se vor plânge la curţile de la Stambul ori Moscova, vor interpreta partiturile complotului străinătăţii, vor spune că ne înghite Occidentul şi ne discreditează ortodoxia, îi vor reactiva pe Dragnea şi pe Năstase. E bine să fim pregătiţi pentru acest episod deja prefaţat. Atenţie şi la dinamica dezinformărilor profesate de oficinele RTV, Antena 3 şi probabil Realitatea Plus!

2. Caz patologic la Bucureşti. Celebrul Piedone, condamnat în primă instanţă în dosarul Colectiv, este ales primar de sector. Bucuria victoriei unor oameni noi la Bucureşti este umbrită de această veste neaşteptată. Cum trebuie să fii ca să-l alegi pe acest nevertebrat croit în laboratoarele varanului Voiculescu? Fac recurs la memoria noastră culturală. Lucian Pintilie a realizat o lectură genială a geniului caragialean, în tulburătorul De ce trag clopotele, Mitică?. Regizorul a reconstruit universul dramaturgului în cheie tragi-comică. O lume larvară se mişca fără sens, fără logică, fără ideal şi fără fior. Filmul este o metaforă concentrată despre deriziunea umană, despre anomie, despre băşcălie ca filosofie de viaţă, despre Balcani şi despre felul cum poţi mima totul, fără a înţelege nimic din istorie. Lumea aceasta naşte sistematic monştri. Ca la sectorul 5 din Bucureşti, unde oamenii s-au încolonat să voteze un complice la crimă. Au murit acum 5 ani 64 de tineri şi din vina lui Piedone? Nu-i nimic, viaţa merge înainte, conform adagiului: Morţii cu morţii, viii cu viii!

3. La Deveselu, în Oltul lui Stănescu şi fiii, oamenii cred în moroi şi în nemurirea primarului pesedist, răpus de Covid la începutul campaniei electorale. Cultul morţilor, lăsat la latitudinea interpretării parareligioase de către unii preoţi ortodocşi, poate naşte bazaconii de tipul alegerii unui mort în funcţia de primar. Înţeleg că oltenii nu pot rata frumuseţea parastasului şi ingredientele lui lumeşti. Acum vor merge din nou la vot, dar nu înainte de un nou parastas cu zaibăr şi colivă. În satul cu pricina se află şi cea mai importantă bază militară americană de la noi. Îmi imaginez stupefacţia americanilor la auzul veştii. Un lucru este clar: la Deveselu, creştinismul trebuie reinventat. Ştirea cu parastasul de după alegeri a readus România în Mondo Cane, la fel ca în cazul Tanacu, de acum câţiva ani.

4. Şi ca să nu fiu acuzat că am făcut o fixaţie pe subiectul PSD, iată una şi din zona gulerelor albe ale politicii. La Timişoara, primarul cu titluri academice a pierdut lamentabil. A câştigat un neamţ tânăr, carismatic, bătăios şi cultivat pe bune, nu la Agronomie. Scorul categoric al lui Dominic Fritz l-a convins pe Robu să-şi recunoască imediat înfrângerea. Dar va rămâne în analele cinematografice ale alegerilor privirea lui tâmpă, care lasă să se vadă cu ochiul liber că nu a anticipat dezastrul şi nu a înţeles nimic din el.

Mihai Dorin este istoric şi publicist