Decizie pe bază de logică, nu de acte, într-un proces în care se presupune că un teren din Păcurari a fost preluat abuziv

În prima jumătate a secolului trecut, Martin Buchholtzer era proprietarul Fabricii de Boiangerie, Spălătorie Chimică și de Rufărie, una dintre cele mai importante întreprinderi de profil din oraș, dotată cu utilaje moderne importate din Germania. Fabrica avea filiale deschise în Roman, Botoșani, Piatra Neamț, Fălticeni, Târgu Neamț ori Vaslui. În 1940, fabrica a fost mobilizată pentru producția militară, continuând să funcționeze și după al doilea război mondial. A fost naționalizată în 1947, pe structura și în clădirile ei funcționând ulterior Moldova Tricotaje. O parte din clădirile aparținând lui Buchholtzer au fost demolate.

După apariția legii 10/2001, care reglementa situația imobilelor confiscate de regimul comunist, urmașii industriașului au început demersurile pentru recuperarea averii acestuia. Din 2010, singurul moștenitor a rămas o nepoată. Aceasta a reușit în urmă cu doi ani să obțină pentru fosta fabrică chimică din Moara de Foc despăgubiri de 4,8 milioane lei. Era vorba însă doar de o parte a moștenirii.

În paralel cu revendicarea proprietăților fabricii, nepoata lui Buchholzer a cerut înapoi un teren de 1.165,7 mp situat pe strada Păcurari nr. 119 și care fusese confiscat în 1950, ajungând și el ulterior la Moldova Tricotaje SA. În 2014, Primăria a propus acordarea de despăgubiri. Cea mai mare parte a terenului era ocupată acum de un bloc de locuințe, de stradă, de trotuar și de alei betonate. Ca urmare, restituirea în natură era imposibilă. Propunerea de acordare de despăgubiri a fost înaintată Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).

Alte trei notificări trimise aceleiași instituții fuseseră avizate favorabil. Nu însă și aceasta, răspunsul AAAS fiind că nu fusese făcută dovada preluării abuzive. Cumva, terenul ajunsese din proprietate privată în cea a statului, care nu putea el însuși să demonstreze că preluarea fusese legală. Totuși, sarcina probei cădea în sarcina urmașilor fostului proprietar. Singura cale de urmat era cea a instanței de judecată.

Legea 10/2001 impune, într-adevăr, ca persoana care revendică o fostă proprietate să dacă dovada preluării ei abuzive. Totuși, dacă pentru imobilul respectiv nu se poate face dovada formală a preluării de către stat, se poate considera că a fost vorba de o preluare abuzivă. Aceasta, întrucât nu o dată, case sau terenuri fuseseră confiscate fără niciun fel de act, prin forță. La dosar, moștenitoarea depusese acte care atestau întinderea proprietăților bunicului său. Printre ele, și o autorizație emisă în 1922 prin care lui Martin Buchholtzer i se permitea construirea pe terenul revendicat acum, a unei case cu parter și mansardă ce urma a servi ca spălătorie chimică și a încă unui imobil anexă. În 1949, ca proprietar al imobilului apărea încă familia Buchholtzer. „Faptul că imobilul se regăseşte în patrimoniul statului constituie o prezumţie relativă de preluare abuzivă – deci, fără titlu. Or, imobilul ce face obiectul notificării se afla în patrimoniul SC Moldova Tricotaje SA, la fel ca şi imobilele situate în str. Păcurari nr. 115 şi şos. Moara de Foc nr. 35, imobile expropriate prin decretul nr. 43/1949. Pentru aceste considerente, Tribunalul urmează a admite cererea de chemare în judecat”, au conchis magistrații, care au constatat dreptul nepoatei de a primi despăgubiri de pe urma proprietăților bunicului său. Sentința Tribunalului a fost contestată de AAAS, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel.