Descântarea României

luni, 19 noiembrie 2018, 02:50
1 MIN
 Descântarea României

„Eu, ca un român simplu, dar nu umil, consider că pentru România temele mari sunt altele. Temele mari ale acestei ţări sunt, au fost şi vor rămâne dincolo de orice rapoarte şi MCV-uri. Vorbim de sănătate, educaţie, infrastructură, agricultură, dezvoltare economică, venituri mai mari pentru români, reforma marilor sisteme, astea sunt temele, de care noi ne-am ocupat şi am făcut şi personal şi instituţional apeluri permanente către dl Preşedinte de a lucra împreună, numai că le-am făcut degeaba“.

Liviu Dragnea (după Mediafax, 13.11.18)

Oameni în stat, nu şi de stat

E al treilea om în stat. Mâna lui dreaptă e Guvernul, mâna lui stângă e Parlamentul. Dar nu se mulţumeşte a se considera „nevinovat“, nu, cu nesimţire se vrea şi „victimă“. Cum a cui? A „Statului Paralel“, desigur.

Ehei, şi nu-i singurul. Până şi al doilea om în stat, la fel de „nevinovat“ ca şi al treilea, se consideră şi el tot o „victimă“ a aceluiaşi „Stat Paralel“.

Sunt bărbaţii îmbuibaţi ai „democraţiei originale“ patentată de tataia Iliescu. Măcar că cel din urmă, de, gena de comunist adevărat, nu s-a dorit şi îmburghezit precum moştenitorii săi, baronii roşii locali, regionali şi naţionali.

O repet: dacă „Statul“ ăsta „Paralel“ ar fi existat, sultăNaşul din Teleorman ar fi fost de mult la puşcărie. Încă de la prima condamnare ar fi primit cu executare.

Dar las’ că-i bine. Ar trebui să-i lăsăm, dar ce vorbesc, să-i obligăm să meargă „până la capăt“. Cu guvernarea, desigur. De ce? Ca să crape naiba balonul de măriri de pensii şi salarii umflat cu aerul cald al Caritasului naţional în mâna lor, pentru că altfel nu mai scăpăm niciodată de ei.

Problema e că s-ar putea să crape şi România. Cumplită dilemă.

Românul cel „simplu, dar nu umil“

Individul ăsta este uluitor. Auzi, „eu, ca un român simplu, dar nu umil…“! Aşa şi-a început marţi păpuşarul-şef al PSDragnea, întrebat la Parlament cum va fi relaţia României cu UE după raportul MCV şi rezoluţia Parlamentului European, replica. Lecţie de demagogie în direct: „Pentru România temele mari sunt altele“! Despre ce vorbim? „Vorbim de sănătate, educaţie, infrastructură…“!???

Când nu-l înghesuie nimeni dintre reporteri cu vreo întrebare documentată, punctuală şi deranjantă (rar o face cineva, iar când o face careva, mai niciodată nu ştie să se ţină de masca lui până i-o dă jos), Dragnea joacă un teatru perfect în ipocrizia lui ce neagă toate evidenţele.

Care va să zică individul ăsta, de doi ani şeful coaliţiei de la Putere şi a trei guverne unul mai incompetent decât altul şi împănate cu marionete (iar cine a încercat să nu mai fie a fost mazilit numaidecât), are tupeul şi neruşinarea de-a invoca sănătatea, educaţia, infrastructura printre marile teme prioritare ale guvernării PSD-ALDE când fie el şi păpuşile sale n-au făcut nimic, fie au dat peste cap ceva. Îndeobşte, independenţa Justiţiei şi statul de drept, marii inamici ai corupţilor.

E clar, Dragnea a depus jurământul lui Ipocrit, patronul lojei masonice a mitomanilor patentaţi! Tupeu din greu al unui parvenit ajuns în vârful ierarhiei exclusiv prin sforării şi complicităţi subterane interesate, un ciocoi ce încă se visează şef de stat – căci altfel n-ar invoca zi de zi numele preşedintelui Iohannis, mereu măcar insinuând pregătitor că dacă încă nu s-a realizat mare lucru în sănătate, educaţie, infrastructură etc. e, printre altele, din vina preşedintelui, desigur, care, vezi Doamne, nu vrea să lucreze „împreună“ cu ei, pesedeii derbedei care nu mai respectă decât legile pe care chiar ei şi le fac.

P.S. Dacă îmbuibatul Dragnea e un „român simplu“, românii simpli oare ce mai sunt? Nu cumva nişte gândaci acolo, numai buni de strivit dacă nu-şi văd de treaba lor de gândaci?

Descântarea României

Nu-mi dau seama cum şi de ce mi-au trecut zilele trecute prin cap aceste vorbe vechi de descântec românesc: „Cele bune/ să se adune, / cele rele /să se spele“.

În ordinea asta, pe net apoi am văzut că-ndeobşte ordinea e inversă (cele rele să se spele, cele bune să se adune).

În simplitatea lor absolută, versurile astea de descântec par ceva de bun simţ, dar…

Dar privite din perspectiva realităţilor româneşti de-a lungul vremurilor în general şi-n în contextul Centenarului în special, parcă formula de descântec devine mai degrabă o constantă în descântarea României moderne, având în vedere cât de greu ori cât de puţin sau rar reuşesc până şi-n ziua de azi cele rele să se spele, iar cele bune să se adune…

Michael Astner este poet, traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii