Directorul Casei Studenţilor vorbeşte despre modernizarea sălilor

marți, 06 februarie 2018, 21:00
1 MIN
 Directorul Casei Studenţilor vorbeşte despre modernizarea sălilor

Bogdan Crucianu, director din 2016 la Casa de Cultură a Studenţilor, şi-a prezentat raportul de activitate la şase luni de la numirea în funcţie, subliniind faptul că, faţă de anul 2016, a existat o creştere cu 44% la venituri proprii încasate din chirii şi că în ultimul trimestru din 2017 s-a cerut o suplimentare cu 91.000 de lei a bugetului CCS pentru activităţi culturale. 

„În prezent, la Casa de Cultură a Studenţilor Iaşi activează aproximativ 300 de tineri. Unul din obiectivele principale ale instituţiei îl reprezintă atragerea unui număr cât mai mare de studenţi în activităţile desfăşurate în cadrul secţiilor de muzică, folclor, dans modern, teatru, modă, fotografie, pictură şi desen. Aici, sub îndrumarea specialiştilor, li se oferă posibilitatea dezvoltării unor talente native sau iniţierea în diverse domenii şi activităţi“, a precizat Bogdan Crucianu în raportul său.

El a precizat că în cele şase luni de mandat activitatea CCS a funcţionat neperturbată, încheindu-se 50 de parteneriate, fiind 11 de participări ale formaţiilor de la CCS la diverse concursuri şi festivaluri, s-au obţinut 15 premii şi a început modernizarea sălilor. Ca obiective pentru noul an, directorul a precizat că îşi propune să rezolve situaţia cu autorizaţia de incendiu a clădirii din Fundaţie, care lipseşte fiindcă terenul pe care se află rezervoarele de apă a fost pierdut de Primăria Iaşi în instanţă acum doi ani. Bogdan Crucianu a spus că fie se va rezolva, la intabularea terenului, ca zona respectivă să rămână în continuare în proprietate publică, fie rezervoarele vor fi mutate. 

 

 

 

Comentarii