Distracţia din China s-a terminat

sâmbătă, 05 ianuarie 2019, 02:43
3 MIN
 Distracţia din China s-a terminat

Sorana Cîrstea şi Monica Niculescu au fost eliminate în sferturi la Shenzhen. La Auckland, Bianca Andreescu a mai făcut o victimă cu ştaif: Venus Williams

 

 

* Parcursul jucătoarelor române de tenis  la Shenzhen Open, turneu de tenis cu premii totale de 750.000 de dolari s-a încheiat ieri, în sferturile de finală. Întâlnind-o pe americanca Alison Riske (62 WTA), Sorana Cârstea  a pierdut după 96 de minute cu scorul de 5-7, 1-6. Meciul a început joi, însă a fost amânat din cauza ploii. La momentul întreruperii de joi, Cîrstea conducea cu scorul de 2-0 în primul set. La reluare, Sorana părea că menţine controlul şi-a făcut serviciul la 3-0 şi 4-1 şi chiar dacă Alison a realizat break-ul la 4-3, târgovişteanca l-a recuperat imediat. De la 5-3, a apărut scurt-circuitul în jocul româncei, care n-a mai realizat decât un singur game până la final. Monica Niculescu, a pierdut după un meci mult mai dramatic în faţa chinezoaicei Wang Yafan (70), scor 6-2, 6-7, 1-6. După un prim set câştigat uşor, ea s-a desprins şi în cel de-al doilea în care a condus cu 4-2 şi 5-3. Însă chinezoaica a revenit şi dus meciul în tie-break, pe care l-a câştigat cu 7-4. Primele mingi au fost câştigate de Monica, însă ea a pierdut şase dueluri consecutive. Dezamăgită că a scăpat meciul din mână, românca a cedat clar setul decisiv. Într-un alt sfert de finală, Maria Şarapova (29 WTA), care beneficiase de abandonul unei puştoaice din China, a fost nevoită să abandoneze ea înseşi în partida cu principala favorită a turneului, Arîna Sabalenka (Belarus, 13 WTA). Sabalenka a câştigat primul set cu 6-1, a condus cu 4-2 în setul al doilea, iar la 40-30 în game-ul al şaptelea, Şarapova a abandonat din cauza unor dureri la coapsa stângă. Sabalenka va juca în semiinale cu Wang Yafang, iar Alison Riske o va întâlni pe rusoaica Elena Zvonareva (109), care a învins-o cu 4-6, 7-5, 6-3 pe compatrioata ei, Veronika Kudermetova (133), după aproape trei ore de joc.

* La Auckland, canadianca de origine română Bianca Andreescu (152 WTA) continuă să uimească. Jucătoarea de 18 ani venită din calificări a reuşit, după ce a scos-o din turneu pe Caroline Wozniacki, a mai trecut de un fost lider mondial, Venus Williams (39). Andreescu s-a impus după două ore şi 25 de minute de joc cu scorul de 6-7, 6-1, 6-3. Bianca Andreescu s-a ţinut tare încă din debut. A fost mereu în urma lui Venus, dar a cedat primul set în tie-break. Andreescu s-a mobilizat după ce a pierdut primul set şi a jucat la cel mai înalt nivel. A trimis partida în setul decisiv şi a condus cu 5-0 şi în ultimul act. Venus a forţat o revenire de senzaţie, câştigând trei jocuri consecutive, însă la 5-3 a obţinut victoria pe serviciul veteranei.Ea o va întâlni în penultima fază pe taiwaneza Hsieh Su Wei (28), care a depăşit-o cu 6-3, 6-2 pe Sara Sorribes (Spania, 86). În celelalte două partide din sferturi, s-au înregistrat rezultatele: Viktoria Kuzmova (Slovacia) – Amanda Anisimova (SUA) 6-3, 2-6, 6-4; Julia Goerges (Germania) – Eugénie Bouchard (Canada).

* UItimele două semifinaliste de la Brisbane sunt croata Donna Vekic şi marea favorită, Karolina Pliskova. Donna a trecut cu 6-2, 6-0 de Aliaksandra Sasnovici (Belarus), iar jucătoarea cehă de pe locul 8 WTA a învins-o pe australianca Ajla Tomljanovic cu 6-2, 6-0. În cealaltă semifinală se vor confrunta Naomi Osaka şi Lesia Ţurenko.

* Finala Cupei Hopman, turneu pe echipe mixte care se desfăşoară la Perth va avea aceiaşi protagonişti, Elveţia şi Germania, respectiv Belinda Bencic / Roger Federer şi Angelique Kerber / Alexander Zverev. Partida decisivă pentru calificare, între Germania şi Australia, a fost rezolvată de nemţi încă de la meciurile de simplu: “Angie” a dispus cu 6-4, 6-4 de Ashleigh Barty, iar “Sascha” l-a învins cu 6-4, 6-3 pe Matt Ebden. Gazdele şi-au luat revanşa platonică la dublu mixt, scor 4-0, 3-3. În cealaltă întâlnire a grupei B, Spania a învins Franţa cu 2-1.

 

 

 

Comentarii