„La data de 14 noiembrie, poliţiştii Secţiei 1 Urbană Iaşi au identificat şi adus la cercetări doi bărbaţi, bănuiţi de furt calificat dintr-o societate comercială. Astfel, la data de 1 iulie 2017, cei doi bărbaţi în vârstă de 47, respectiv 49 de ani, ambii din municipiul Iaşi, ar fi sustras produse cosmetice în valoare de 163 lei, profitând de neatenţia vânzătoarei unui magazin“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. În acest caz, prejudiciul a fost recuperat în întregime, iar dosarul va fi prezentat procurorilor ieşeni.