E lege în România! De acum părinţii îşi pot duce și nou-născuţii la creşă

duminică, 16 ianuarie 2022, 17:37
2 MIN
 E lege în România! De acum părinţii îşi pot duce și nou-născuţii la creşă

Legea prin care creșele vor primi și copii nou-născuți a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Până acum, vârsta minimă de la care puteau fi înscriși bebelușii la creșă era 11 luni. Acest prag a fost, însă, eliminat.
 

Astfel, noua lege introduce grupele la creșă, sistemul fiind similar cu organizarea pe vârste a copiilor de la grădiniță. Vârsta copiilor care pot merge la creșă pornește de la 0 luni, adică vor putea fi înscriși și nou-născuții, nu doar copiii care au împlinit 11 luni, cum era până în prezent.

Grupele mică, mijlocie și mare vor putea fi organizate cu până la 20 de copii, față de 7, cât era până acum. Distribuirea copiilor la grupe se va face după cum urmează:

grupa mică: în medie 7 copii (nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9)
grupa mijlocie: în medie 12 copii (nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15)
grupa mare: în medie 12 copii (nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20)

Vârsta maximă a copiilor primiți la creșă este de 3 ani, după care aceștia vor trece în învățământul preșcolar și părinții îi vor putea înscrie la grădiniță, notează impact.ro.

Statul va oferi o finanțare de 15.000 de lei pe an pentru fiecare copil antepreșcolar
Triplarea efectivului de copii de la 7 la 20 vine la pachet cu costuri suplimentare pentru creșe, pe care le vor suporta autoritățile. Noua lege prevede ca toate creșele existente să devină acreditate „prin efectul legii”, indiferent dacă se află în administrarea consiliilor locale sau dacă trec sub Ministerul Educației. Creșele care vor fi înființate după intrarea în vigoare a legii vor trebui însă să treacă prin procesul de autorizare și acreditare.

Statul va oferi o finanțare de 15.000 de lei pe an pentru fiecare copil antepreșcolar înscris în sistemul de îngrijire din cadrul creșelor de stat. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 100/2021, începând cu anul școlar 2021-2022 creșele de stat sunt arondate la unitățile de învățământ preșcolar cu program prelungit, cu personalitate juridică.

În cazul în care administrația locală nu solicită arondarea, creșele de stat vor rămâne în subordonarea locală, iar finanțarea va fi asigurată în conformitate cu prevederile legale. Administrația locală poate contribui la finanțare, în limita bugetului aprobat, iar inspectoratele școlare urmează să asigure coordonarea metodologică a acestora.

Sursa: evz.ro

Comentarii