Echipa mare a Politehnicii bătută de juniorii clubului după ce remizase cu Huși în Copou

luni, 16 mai 2022, 01:50
2 MIN
 Echipa mare a Politehnicii bătută de juniorii clubului după ce remizase cu Huși în Copou

Deşi a încheiat campionatul de pe 7 mai, echipa de fotbal Politehnica Iaşi a continuat săptămâna trecută să se pregătească în Copou, unde a jucat şi două meciuri de verificare. Utilitatea testelor a fost criticată dur de vreme ce jucătorii rămaşi din lotul cu care Poli a rulat în sezonul 2021-2022 erau deja resemnaţi, cu gândul la vacanţă. Apoi, fotbaliştii testaţi sunt evaluaţi de un antrenor interimar, Mugurel Cornăţeanu, despre care nu se ştie dacă va face parte din stafful tehnic viitor. 

Astfel, verdictele lui Cornăţeanu ar putea să nu valoreze nimic după desemnarea succesorului lui Costel Enache, căruia Poli nu i-a mai prelungit contractul. În paranteză fie spus, Iaşi nu a făcut niciun pas concret în direcţia clarificării situaţiei băncii tehnice, şefii continuând doar multiplele tatonări cu diferiţi antrenori.

În ceea ce priveşte calitatea jucătorilor care lucrează acum în Copou, trebuie amintit, de pildă, că la Iaşi a fost rechemat stoperul Gal. Adică un jucător luat de la Bistriţa, care nu a putut fi piesă de bază nici la decimata Astra Giurgiu, unde a fost împrumutat în primăvară…

Într-o astfel de atmosferă, nu e de mirare că rezultatele din meciurile amicale derulate săptămâna trecută, 2-2 cu Huşana Huşi şi 3-4 cu echipa de juniori, au turnat gaz peste focul nemulţumirilor fanilor. Aceştia erau deja iritaţi la maximum de traseul foarte modest din campionat, Politehnica evitând la limită prezenţa la barajul de menţinere în Liga a II-a.

Poli va perservera însă, în această săptămână urmând să aibă loc noi antrenamente şi un alt joc amical. Apoi, se va intra în vacanţă, programul de pregătire al verii urmând să fie stabilit de viitorul antrenor. Şefii Politehnicii au anunţat că îşi doresc ca până la finalul lunii să fie clarificată componenţa băncii tehnice. Apoi, va fi demarată şi campania de transferări, care se anunţă extrem de intensă, mai ales că, la fel ca în fiecare din ultimele veri, Poli mai are foarte puţini jucători pe care se poate baza.

Comentarii