Extinctoarele din mai multe instituţii publice, expirate chiar şi de zeci de ani

marți, 26 noiembrie 2019, 21:02
1 MIN
 Extinctoarele din mai multe instituţii publice, expirate chiar şi de zeci de ani

Instituţiile statului care fac legea nu sunt neapărat şi cele care o respectă. Mai multe clădiri unde ajung lunar mii de români sunt un potenţial pericol. Reporterii Observator au descoperit insituţii unde extinctoarele au… două decenii vechime. Culmea, stingătoarele de incendiu sunt expirate chiar şi în Tribunalul Bucureşti, acolo unde se judecă Procesul Colectiv.

Extinctoare care au expirat de mai bine de 10 luni au fost fotografiate ieri de o avocată pe holul Tribunalului Bucureşti. Culmea, chiar în ziua când procurorii cereau pedepsele în dosarul Colectiv.

La câteva ore după ce fotografiile au făcut turul unei reţele de socializare, stingătoarele au fost înlocuite.

O altă instituţie, aceeaşi problemă. Într-un sediu ANAF stingătorul are … două decenii!

După tragedia de la Colectiv, legea a fost schimbată. Chiar şi aşa, instituţiile publice pot funcţiona fără autorizaţie de securitate la incendiu. Trebuie însă să informeze oamenii asupra riscurilor la care se expun atunci când le trec pragul. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii