Fostul fotbalist Michael Owen a devenit jocheu

sâmbătă, 25 noiembrie 2017, 13:41
1 MIN
 Fostul fotbalist Michael Owen a devenit jocheu

Fostul internaţional englez Michael Owen a fost jocheu la o cursă de caritate, care a avut loc pe hipodromul de la Ascot. Fostul atacant al echipelor Liverpool, Manchester United şi Real Madrid, în vârstă de 37 de ani, s-a descurcat foarte bine, ocupând locul al doilea, informează BBC. La finalul cursei, el a fost premiat de prinţul Charles. Totuşi, Owen a declarat că nu crede că va repeta experienţa de jocheu.

"Sunt mulţmit de cum a mers. Am terminat în siguranţă şi într-o condiţie bună, am strâns mulţi bani pentru caritate, am învăţat o nouă dsiciplină şi am slăbit un pic. Pentru toate acestea, îmi place să cred că au rezultat lucruri bune din experienţa avută. Ştiu că toată lumea a fost cu ochii pe mine. A fost aproape ca atunci când am jucat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale, împotriva Braziliei. Mi-a plăcut suficient de mult încât să spun că aş mai face-o, dar am patru copii şi nu aş vrea să mă rănesc", a declarat Owen, proprietar de cai de curse.

În pregătirea pentru a deveni jocheu, cel mai greu i-a fost să nu mănânce prea mult, a spus Owen: "Am slăbit nouă kilograme în 21 de zile. O să mă opresc la fiecare benzinărie pe drumul de întoarcere şi o să mănânc tot." Michel Owen a strâns 89 de selecţii în naţionala Angliei. El s-a retras din activitatea de fotbalist în 2013. 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii