Fotbal, POLI: Grozavu şi-a pierdut busola! După un joc catastrofal, antrenorul i-a certat pe fanii care i-au cerut demisia

Politehnica Iaşi – FC Voluntari 0-0, în etapa a XXV-a a Ligii I de fotbal

luni, 12 februarie 2024, 02:50
6 MIN
 Fotbal, POLI: Grozavu şi-a pierdut busola! După un joc catastrofal, antrenorul i-a certat pe fanii care i-au cerut demisia

Poli: Ailenei – Todoroski (’72 Martac), Bouhenna, Samayoa, Ştefanovici – Jatoba, Marchioni, Harrison (’62 Buş), Saghiri (‘72 Bordeianu) – Bettaieb (’62 Gheorghiţă), Kabran (’53 Allanzinho). Antrenor: Leo Grozavu.

FC: Jesus Fernandez – Ricardinho, Turda, Matricardi, Boboc – Cascini (’89 Droppa), Crepulja – D. Florea (’65 Carnat), Răduţ (’76 A. Ciobanu), R. Popescu (’65 D. Andrei) – Nemec (’65 Dumiter). Antrenor: Nicolae Dică.

Cartonaşe galbene: Bordeianu (’78), Ailenei (‘90^1) – Cascini (73).

Arbitri: Iulian Călin; Marius Mihai Marica, Andrei Constantinescu.

Politehnica era obligată să câştige sâmbătă, în Copou, în duelul cu o grupare subţire, cu un lot modest, îmbătrânit (media de vârstă a titularilor a fost peste 30 de ani!), neplătit de trei luni, condus în acest sezon de un antrenor fără licenţă PRO, Ilie Poenaru, şi un altul, abia instalatul Dică, care a adunat o mulţime de contraperformanţe la FCSB, Argeş, Mioveni şi FC U 1948. Presiunea era generată şi pentru că Iaşul, aflat pe un loc de baraj, la egalitate de puncte cu adversarul submediocru (o echipă fără tradiţie, care adună câteva sute de spectatori la meciurile de acasă), se afla înaintea meciului la patru puncte de o poziţie care garantează prezenţa în Liga I şi din vară. Lucru de neacceptat pentru un club susţinut cu peste 2 milioane de euro anual din banii ieşenilor, club care are condiţii fără precedent în istorie.

Astrele păreau că se aliniază perfect pentru ca Grozavu şi alintata lui trupă să-şi mai spele puţin obrazul după ruşinosul eşec de la Botoşani din etapa trecută: salariile au ajuns la zi înaintea meciului, gazdele aveau trei zile în plus de odihnă după ultima rundă, iar ascendentul moral generat de avantajul terenului propriu şi succesul din tur, obţinut la Voluntari, era consistent.

Socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu cea din târg. Poli a făcut un nou joc foarte modest şi a remizat alb după un meci în care, practic, nu s-a jucat fotbal, ambele echipe având un mare zero mai peste tot, inclusiv în dreptul ocaziilor de gol.

Prima repriză a anunţat faptul că cei 3.000 de oameni care au venit în Copou au luat o decizie proastă. Mizând iarăşi pe obsedantul său sistem preferat, 4-4-2 cu romb la mijloc, care nu generează rezultate, plusând cu noi inovaţii stranii (atacantul Harrison a jucat sub vârfuri, Kabran, abia venit, a fost titularizat), Grozavu nu a reuşit să-şi ducă echipa decât spre expedierea a două şuturi pe poartă, trimise în minutele 28 (Kabran) şi 29 (Marchioni), ambele fără vreun grad de periculozitate. Iar cum şi FC, care a avut tot două şuturi pe poartă modeste, a confirmat, la fel ca Poli, că locul din subsolul clasamentului e meritat, nicio rază de soare nu a apărut până la pauză.

Speranţele că odihna le va limpezi minţile celor două echipe s-au risipit rapid. După ce Grozavu a făcut alte modificări, multe stranii (în start a început cu Harrison atacant şi Bettaieb în vârful rombului, din minutul 53 a trecut la 4-3-3, cu Bettaieb şi Allanzinho în benzi, din minutul 62 a contat pe doi jucători sub 21 de ani, iar pe final l-a aruncat în luptă pe Martac, pe care voia recent să-l dea afară), Iaşul nu a fost în stare să tragă decât un singur şut pe poartă, slab, de la 25 de metri, prin Marchioni (’68). Voluntari, care a contabilizat două încercări cadrate nepericuloase (Nemec – 51, Dumiter – 86), a mers pe aceeaşi linie cenuşie-neagră şi şi-a bătut joc de contraatacuri şi de o lovitură liberă din poziţie perfectă (’82 – şut aiurea A. Ciobanu).

Drept urmare, partida s-a încheiat cu cel mai corect rezultat posibil, ţinând cont de aspectul jocului, fondul sonor al finalului fiind asigurat de un cor puternic al spectatorilor, care i-au cerut insistent demisia lui Grozavu.

Grozavu face praf istoria Iaşului!

La conferinţa de presă de după meci, Leo Grozavu, care a avut multe momente de lipsă de fluenţă (de exemplu, prima frază a fost „Un joc urât, dar nu-mi aduc să fi fost foarte multe pe acest stadion”) şi logică, a replicat contestatarilor: „Lumea în România e doar pe patimă, toată lumea e pătimaşă. Nu putem de fiecare dată să jucăm frumos, să câştigăm cu cinci goluri avans (n.r. – Poli nu a câştigat niciodată în acest sezon cu cinci goluri). Atâtea pretenţii… De unde şi de ce? Iaşul, ani de zile, numai la retrogradare s-a luptat (n.r. – pe vremea lui Ionuţ Popa, Poli se clasa fără probleme la mijlocul clasamentului). Şi anul ăsta tot asta se întâmplă. Nu-mi aduc aminte să se fi bătut Iaşul la primele locuri… Lumea e foarte pretenţioasă. Pot să îi înţeleg, dar nu pot fi de acord cu ei. Nu ştiu de unde atâtea pretenţii! N-am văzut ca Iaşul să se bată la campionat, la cupe europene în ultimii cel puţin 60 de ani (n.r. – în ultimii zece ani, Poli a jucat o dată în cupele europene, a câştigat două play-out-uri şi a fost o dată în play-off). Rolul unui suporter e să încurajeze echipa. La Botoşani îşi încurajează echipa, în alte părţi, la fel. Aşa suntem în România, abia aşteptăm să sărim în capul cuiva! Eu am muncit aici, nu mi-e ruşine”. Tehnicianul şi-a păstrat însă optimismul: „Sunt absolut convins că lucrurile se vor regla”.

Robert Ion, ultima victimă a lui Grozavu

  •  Înainte de meci, Robert Ion, de care Grozavu era nemulţumit, a fost scos de pe lista A depusă de Poli la Liga Profesionistă de Fotbal, fotbalistul nemaiavând drept să joace la Iaşi în acest sezon. Drept urmare, rezilierea contractului între părţi e iminentă. Decizia a fost luată pentru ca suedezul Kabran să aibă drept de joc, Politehnica ocupând toate cele 21 de locuri de pe lista amintită. În ciuda faptului că suedezul nu putea juca sâmbătă dacă Ion nu era tras pe linie moartă, Grozavu spusese înainte de joc că lotul său este subţire numeric!
  • În minutul 32, Nemec a înscris, golul fiind anulat la semnalizarea asistentului, validată de VAR, pentru un ofsaid evident.
  • Rezerve neutilizate la gazde au fost Niga, F. Ilie, Katanec, Ispas şi L. Mihai. Itu nu a fost oprit nici acum în lot, la fel ca juniorii Hrib şi Farcaş.
  • Allanzinho a bifat primele minute în Copou. ^ Saghiri a fost înlocuit ca urmare a unei accidentări.
  • Fost la Poli în toamnă, Ciobanu a intrat la oaspeţi pe final.
  • Sugestiv pentru inspiraţia ieşenilor sâmbătă a fost cartonaşul galben încasat de Ailenei în prelungiri, pentru întârzierea reluării jocului!

Declaraţiile tehnicienilor

Leo Grozavu: „Nu e momentul să caut scuze. Ne-au lipsit foarte multe lucruri, un gol în plus. Sunt şi lucruri bune, şi lucruri mai puţin bune, analizele le facem la nivel intern. Am încredere în continuare în grupul de jucători, până la final de vom îndeplini obiectivul”.

Nicolae Dică: „Un meci echilibrat, cu o echipă agresivă. Noi am avut o atitudine bună, defensiv am făcut un joc bun. Am fost o echipă scurtă, nu le-am dat şanse de a marca. Ofensiv am avut câteva situaţii, dar am greşit la ultima pasă la cele 10-12 contraatacuri. Nu a fost un meci spectaculos, e presiune mare. Nu ne mulţumeşte acest punct”. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii