FOTBAL – Un fotbalist ieşean a plecat în străinătate cu familia din cauza grozăviilor de la FC Politehnica. Dezvăluiri uluitoare

Foarte grav, şi practicile existente nu cadrează cu performanţa sau chiar bunul simţ. Recent, un părinte al unui junior de la Poli a expus public o parte dintre lucrurile nelalocul lor despre care se discută de mult timp pe la colţuri. Acesta a relatat despre miile de lei cheltuite de părinţi, care au plătit, neprimind chitanţe, până şi pentru inscripţionarea echipamentului cu sigla Politehnicii, cumpărarea de mingi de antrenament, mese ale copiilor în deplasările oficiale, recuperarea copiilor accidentaţi în timpul antrenamentelor, cantonamente, precum şi despre furturi în cadrul echipei sau juniori implicaţi în bătăi zdravene. Afirmaţiile, ce au stârnit ecouri puternice în Iaşi, le puteţi regăsi aici:

Şefii centrului nu neagă nicio acuzaţie, dar găsesc scuze

După ce şi-a prezentat punctul de vedere în articol, Centrul de Copii şi Juniori a ţinut să revină, trimiţând următorul comunicat către Ziarul de Iaşi.

«Ca urmare a unui articol apărut în presa locală, în care un părinte aduce mai multe acuze, Academia ACSM Politehnica a organizat o şedinţă cu părinţii grupei 2007 şi doreşte să ofere lămuriri. În urma a patru ore de discuţii, reclamantul îşi menţine punctul de vedere însă conducerea Academiei şi toţi părinţii copiilor participanţi la şedinţă au ajuns la următoarele concluzii:

Referitor la acuzaţiile aduse antrenorului Ciprian Brighiu privind anumite sume de bani pretinse de către acesta pentru echipament, masă în deplasare sau organizare cantonament, probele aduse de către antrenor şi declaraţiile părinţilor dovedesc faptul că fiecare cheltuială făcută a fost realizată cu acordul părinţilor, în beneficiul copiilor. Clubul asigură deplasarea la meciuri, cazare şi trei mese. Banii solicitaţi pentru deplasare au fost pentru ca jucătorii să ia o gustare în pauza de pe traseu. Clubul a dotat fiecare echipă din cadrul Academiei cu mingi, completare la necesarul fiecărei grupe. În antrenament, mingile se mai sparg sau se pierd, astfel că părinţii au fost de acord să cumpere ei câteva mingi. Clubul a oferit kit de antrenament şi joc fiecărui copil al grupei însă, la propunerea unui părinte, nu a antrenorului, care doar şi-a dat acordul, părinţii au cumpărat copiilor un tricou de prezentare pe care l-au inscripţionat cu sigla clubului. Pentru a evita astfel de discuţii, s-a hotărât crearea unui comitet restrâns de părinţi care să se ocupe de orice problemă financiară comună a echipei, astfel încât antrenorul să nu se mai ocupe de astfel de probleme. Acest lucru va fi aplicat la toate grupele din cadrul clubului. Antrenorul este exonerat de orice acuzaţie referitoare la bani, adevărul fiind că acesta a contribuit de multe ori personal cu bani pentru copii.

Referitor la acuzaţiile privind comportamentul şi limbajul neadecvat al antrenorului, acestea nu au fost susţinute de majoritatea părinţilor. Totuşi, părinţii doresc o comunicare mai bună atât cu părinţii cât şi cu copiii. De asemenea, părinţii solicită şanse şi tratament egal pentru toţi copiii indiferent de statutul de titular sau rezervă. De exemplu, pentru copiii care joacă mai puţin în jocurile oficiale sau nu prind lotul, să fie organizate periodic meciuri de pregătire în care aceştia să primească şi ei minute de joc.

Referitor la acuzaţiile privind reprimirea în cadrul echipei a unor copii care au avut la un moment dat un comportament neadecvat, considerăm că a oferi unui copil încă o şansă reprezintă nu o eroare ci o datorie a noastră, a tuturor. Din greşeli copiii pot învăţa iar pentru antrenor şi părinţi, fiecare derapaj al unui copil poate reprezenta, de fapt, o oportunitate de a interveni în educaţia copilului. Desigur, repetarea faptelor poate şi trebuie sancţionată direct proportional cu gravitatea abaterii.

Referitor la posibilitatea clubului de a asigura recuperarea după accidente, repetăm, părinţii pot opta pentru orice clinică sau kinetoterapeut independent, plata acestor şedinţe neintrând în obligaţiile clubului. Clubul poate asigura aceste facilităţi doar jucătorilor care au prevăzut acest aspect în contract.»

Un alt părinte acuză

Mărturia tatălui care are copilul la grupa 2007 a FC Politehnica a dat curaj şi altor părinţi, care au povestit prin ce au trecut atunci când au decis să-şi dea copilul să facă fotbal la Poli. Relatările unuia dintre aceştia sunt zguduitoare, el ajungând să plece cu familia din România şi să se stabilească într-o altă ţară ca urmare a modului în care băiatul lui a fost tratat la juniorii clubului susţinut anual cu două milioane de euro din banii ieşenilor. Iată povestea ieşeanului cu care Ziarul de Iaşi a discutat, el solicitând să-i fie păstrat anonimatul.

Limbaj de pedagog: „tăntălău”, „prostănac”

„Sunt un mare microbist şi mare fan al lui Poli. Când am avut un băiat, a fost firesc să-l dau să facă fotbal. Ţinând cont de ce auzisem cu privire la modul de lucru existent la Politehnica nu l-am dus acolo, ci la două cluburi particulare locale, unde copilul s-a simţit foarte bine. Din păcate, la unul se lucra doar la sală, iar celălalt s-a văzut silit să se mute la Tomeşti. De aceea, la aproape 14 ani nu am avut de ales şi a trebuit să urce la Politehnica, unde am fost şocat de ce am găsit. Înaintea antrenamentelor, copiii nu primeau nicio indicaţie, nimic, nu făceau nici măcar încălzire! Li se dădea o minge şi jucau fotbal între ei! Aşa era şi la alte grupe, unde se mai auzea câte un «pedagog» care încuraja copiii cu apelative de genul „tăntălău” sau „prostănac”.

Şase copii cazaţi în cameră, nicio factură primită, bătăi date de protejatul antrenorului

De plătit, plăteam aproape tot, fără a primi vreo chitanţă. Când echipa se antrena sau juca în afara Iaşului, stăteau cinci-şase copii în camere şi plăteam mai mult ca la alte pensiuni, care ofereau condiţii mult mai bune. Grav, în fiecare cameră era desemnat un şef, un copil, protejat al antrenorului, care se credea un fel de stăpân al colegilor lui. Îi bătea, nu le dădea voie la baie decât când avea el chef… Copilul meu a ascuns tratamentul la care a fost supus, mi-a recunoscut abia după ce i-am văzut vânătăile de pe corp. I-am spus antrenorului: nu a luat vreo măsură. Aproape doi ani a stat copilul la echipă, în ciuda semnalelor de alarmă pe care le trăgeam, decent, nimic nu se îmbunătăţea. În plus, cât copilul meu a stat la Poli, nimeni din conducere nu a monitorizat antrenamentele şi jocurile oficiale, pentru a vedea dacă se lucrează bine sau dacă poate fi cineva promovat.

Cum e la academiile din străinătate?

Simţind că îi ratez viitorul copilului, care îşi doreşte enorm să devină fotbalist, am luat o decizie radicală: am emigrat. Copilul, care era la un liceu bun în Iaşi, a făcut meditaţii intensive pentru limba ţării în care ne-am stabilit şi a fost primit la o şcoală şi la o academie a unui club aflat foarte aproape de un oraş mare. Chiar dacă, firesc, a avut probleme de adaptare la început, îl văd acum că e fericit. E printre cei mai buni din clasă la şcoală, face antrenamente serioase la echipă, are un program individual şi după terminarea antrenamentelor, se dezvoltă într-un mediu sănătos. Nu plătim decât 90 de euro pe an, o taxă pentru care primim chitanţă, nu ca la Iaşi, şi are tot asigurat: echipament, mingi, participarea în campionat, antrenamente pe baze moderne, cu terenuri cu gazon sintetic, natural, cu nocturnă etc. Mi s-a rupt sufletul când am plecat din Iaşi, însă nu am vrut să-mi reproşez toată viaţa că nu am făcut totul pentru a îndeplini idealurile băiatului. Sunt conştient că sunt şanse mici ca el să joace la nivel înalt, însă orice părinte trebuie să se lupte pentru copilul lui.

Sfaturi pentru părinţii juniorilor de la Poli

La Poli e clar, nu se doreşte decât să fie cei mai buni din Iaşi, lucru uşor de realizat ţinând cont de concurenţa existentă. Când se joacă în ţară, faptul că interesele personale primează se simte, luăm bătăi zdravene. Sunt câte doi-trei părinţi la mai toate grupele care sunt pe o mână cu antrenorii şi îi influenţează pe ceilalţi părinţi. Se amăgesc singuri! Îşi dau seama prea târziu, când se termină junioratul şi văd că nimeni nu sare la echipa mare. Atunci se dă vina ba pe alţi antrenori, de la Centru, ba pe antrenorul de la echipa mare, iar destinele copiilor se frâng. Eu am încercat să discut cu unii părinţi, să le spun că greşesc, că sunt induşi în eroare. Puţini m-au ascultat, majoritatea cred că dacă urmează orbeşte ce spune antrenorul le face un bine copilului lor. Din păcate, vor vedea prea târziu că au procedat greşit… Bine, şi clubul ar trebui să intervină, să perfecţioneze antrenorii, să se lucreze cu o metodologie nouă, să blocheze practicile neortodoxe… Eu sper măcar pentru copiii care vin din urmă să-şi asume cineva responsabilitatea şi să reformeze total Centrul de Copii şi Juniori al Politehnicii, pentru ca sutele de copii ieşeni talentaţi să nu se mai risipească”.

În cazul în care mai sunt părinţi care vor să semnaleze derapaje de la normalitatea educării copiilor în cadrul Centrului de Copii şi Juniori Politehnica, aceştia ne pot contacta la redacţie.