(FOTO) Amanta regelui Thailandei pilotează avioane și trage cu arma

marți, 27 august 2019, 13:57
1 MIN

Casa Regală a Thailandei a publicat o serie de fotografii rare cu concubina oficială a regelui Thailandei. În vârstă de 34 de ani, Sineenat Wongvajirapakdi este ilustrată purtând uniformă militară, pilotând un avion sau trăgând cu arma.

Regele Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 67 de ani, i-a acordat acest titlu femeii la doar două luni după a treia sa căsătorie, cea cu regina Suthida. Sineenat este prima femeie din ultimul secol care este numită concubină oficială, conform AFP, relatează BBC News.

Potrivit agențiilor internaționale de presă, site-ul oficial al Casei Regale s-a blocat la scurt timp de la publicarea imaginilor, fiind accesat de un număr mare de curioși.

Într-una dintre imagini, Sineenat și Vajiralongkorn poartă uniforme militare, în timp ce țin în brațe pudelul regelui. Într-o alta, femeia de 34 de ani, care a făcut parte din detașamentul care îi asigură protecția regelui, pilotează un avion.

Totodată, acesteia i-a fost realizată și „o biografie regală”. Sineenat s-a născut în provincia Nan din nordul Thailandei în 26 ianuarie 1985. Ea a urmat cursurile unei Universități pentru Asistente Medicale Militare, după care a petrecut o perioadă în misiuni în junglă și învățând să piloteze, scrie CNN.

Comentarii