(FOTO-VIDEO) Închideţi sonorul! Scandal de mahala după ce un bloc a răsărit în centrul Iaşului

miercuri, 31 iulie 2019, 14:20
3 MIN

Unele zone de dezvoltare imobiliară stau pe un butoi cu pulbere. Un conflict spontan a avut loc astăzi, în două rânduri, în str. Moldovei, unde Daniel Niculiță a construit un bloc pe care vecinii îl contestă.

 

 

 

 

Azi-dimineață, strada a fost temporar blocată pentru unele lucrări de branșamente, spre nemulțumirea vecinilor care spun că nu au fost informați, drept pentru care au semne de întrebare legate de legalitatea lucrării. La solicitarea vecinilor, mai multe echipaje de poliție au ajuns la fața locului.

Ulterior, pe str. Moldovei a ajuns și Daniel Niculiță care a fost înregistrat de un vecin în timp ce se îndrepta agresiv spre poarta lui adresând injurii. Contactat telefonic, Niculiță a susținut că a fost la rândul lui înjurat. Atenţie, urmează limbaj licenţios.

„Blocul are canalizare făcută pe str. Adunați, nu înțelegeam de ce face aici (pe Moldovei, n.r.). Nu am fost informați asupra lucrărilor, au întrerupt circulația pe ambele sensuri, nici nu puteam să ieșim din curte. Am chemat poliția să ne lămurim despre ce este vorba. Apoi au astupat șanțul. După ce s-a terminat toată tevatura, a apărut Niculiță și a început să urle la curtea vecinului, deși nu era nimeni în curte. Când s-a uitat la noi, l-a văzut pe bărbatul meu în curte și s-a oprit la noi… Din punctul meu de vedere, datorită faptului că am făcut niște sesizări el a venit foarte deranjat. Nu e prima dată când face acest lucru”, a spus Marinela A..

Ea a mai spus că unul dintre motivele pentru care Poliția a fost solicitată la fața locului a vizat faptul că lucrările ar fi determinat distrugeri la instalația electrică a unui vecin. Potrivit acesteia, există mai multe plângeri pe numele lui Niculiță formulate de vecini pentru „amenințări”.

Contactat telefonic, Daniel Niculiță a precizat că lucrarea la canalizare a fost autorizată de toate instituțiile abilitate, de la Primăria Iași și până la Poliția Rutieră, în condițiile în care avizarea a durat câteva luni. Potrivit lui Niculiță, lucrările de branșament au fost efectuate de către ApaVital.

„Eu nu am nicio treabă cu ei, am făcut totul legal. Am opt luni de zile de când am așteptat un branșament. (…) Vecina a înjurat-o pe angajata mea, erau și polițiștii de față când a făcut lucrul ăsta. (…) Eu am ajuns după și i-am întrebat dacă e frumos ce au făcut, că fata (angajata, n.r.) tremură toată. I-am întrebat dacă nu le e rușine, de ce fac panaramă dacă totul e în regulă. Am fost înjurat. Vecinii nu ne lasă să lucrăm. Au ajuns oamenii să aibă psoriazis în cap că sunt stresați de reclamagii de profesie care îi stresează periodic pe cei care construiesc”, a comentat Daniel Niculiță.

Totodată, Niculiță spune că unii vecini i-ar „teroriza” pe polițiștii locali care se prezintă la astfel de sesizări. Nu în ultimul rând, Niculiță a susținut că unul dintre vecini ar fi primit amendă de la polițiști pentru injurii la adresa angajatei lui, angajată care ar urma să deschidă și un proces în civil.

Investitorul imobiliar a trimis redacției și un clip video de la momentul în care polițiștii au intervenit. El a vrut să arate faptul că au venit 3 echipaje de poliție la o sesizare care, în final, s-a dovedit neîntemeiată având în vedere că lucrarea are toate avizele și autorizațiile în regulă.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii