Fugar de puşcărie prins pe uliţele din Dolheşti

vineri, 16 aprilie 2021, 01:50
1 MIN
 Fugar de puşcărie prins pe uliţele din Dolheşti

Un bărbat care fugea de condamnare a fost identificat de poliţişti pe drumurile din Dolheşti. Acesta a fost condamnat la trei ani şi opt luni de puşcărie de către judecătorii din Răducăneni, dar nu s-a prezentat pentru a-şi ispăşi pedeapsa. 

În urma “peripeţiilor” sale, bărbatul a fost trimis după gratii în Penitenciarul din Iaşi. “La data de 14 aprilie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răducăneni au identificat pe raza comunei Dolheşti un bărbat de 42 de ani pe numele căruia Judecătoria Răducăneni a emis un mandat de executare a pedepsei de trei ani şi opt luni închisoare. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost depus în Penitenciarul Iaşi, în vederea executării pedepsei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei.

Cititi si: Un criminal care a evadat a șaptea oară ”din dragoste”, găsit ascuns într-un țarc de oi

Cititi si: Un puşti de 17 ani a furat un Range Rover şi a plecat la băut la schi. Era și arestat

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii