În trei ore de la eliberare a fost din nou înhăţat de poliţişti la Gara din Iași

vineri, 14 august 2020, 01:57
2 MIN
 În trei ore de la eliberare a fost din nou înhăţat de poliţişti la Gara din Iași

La ora 15 ieşea pe poarta penitenciarului din Copou, iar la ora 17,40 era din nou înhăţat de poliţişti, de la Gara mare.

Judecătorii ieşeni l-au condamnat definitiv la 1 an şi 8 luni de închisoare cu executare pe individul care a comis o infracţiune în mai puţin de trei ore de la eliberare. Marius Ciprian Vărzar este originar din Dorohoi, judeţul Botoşani, şi a fost eliberat la termen în data de 2 septembrie 2019. În jurul orei 15, individul a ieşit de pe poarta închisorii şi a mers direct la gară, unde a consumat alcool.

„În jurul orelor 17:40, inculpatul a ajuns în dreptul peroanelor din staţia CFR Iaşi Nord, unde s-a aşezat pe o bancă şi a început să discute în contradictoriu cu un grup de călători care aşteptau trenul“, au precizat judecătorii.

O patrulă de poliţie a trecut prin zonă şi a văzut că individul e sub influenţa alcoolului şi face scandal. L-au luat pe Vărzar şi l-au dus la sediu, unde l-au percheziţionat şi l-au informat că va fi sancţionat contravenţional.

„După ce i s-a adus la cunoştinţă că va fi sancţionat, acesta a adresat cuvinte şi expresii jignitoare agenţilor de poliţie, afirmând apoi faţă de agentul de poliţie B.I. că nu are ce-i face, că el a făcut puşcărie şi că îl va aştepta pe o alee din faţa blocului ca să-l omoare, afirmând, totodată, faţă de agentul de poliţie C.C.A, că îl va lovi şi omorî pe acesta“, se arată în motivare.

Individul a fost dus în acea seară la Institutul „Socola“, ajungând în final înapoi după gratii. A doua zi, la audieri, a continuat să ameninţe poliţiştii, motiv pentru care a fost deschis dosar penal pentru ultraj şi ameninţare.

Comentarii