Încăierare cu răngi între muncitorii care lucrează la renovarea fostului sediu UPA

sâmbătă, 20 aprilie 2019, 01:56
2 MIN
 Încăierare cu răngi între muncitorii care lucrează la renovarea fostului sediu UPA

Bătaie cu cuţite, răngi şi cărămizi, ieri în centrul Iaşului, în faţa fostei clădiri a Universităţii „Petre Andrei“ de pe Elena Doamna, care acum aparţine Universităţii de Medicină şi Farmacie.

În jurul orei 12.40, mai mult de zece muncitori s-au luat la bătaie, mai întâi în interiorul clădirii, apoi în parcul verde din faţa clădirii. Şoferii aflaţi în trafic şi trecătorii au fost îngroziţi în momentul în care o parte dintre muncitori aruncau cu ce aveau la îndemână în alţii, dintre care unul avea un cuţit în mână, iar altul o bâtă. În timpul „luptei“, pe sus au „zburat“ cărămizi, răngi, şi bucăţi de bordură.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Iaşi, două echipe de muncitori care lucrau în clădire la renovare şi modernizare s-au luat la bătaie. Un muncitor a scos un cuţit, al doilea o bâtă şi au început să se lovească cu ceilalţi, iar aceştia din urmă au reuşit să o „dovedească“. Prima echipă a fost scoasă din clădire şi fugărită prin parcul din faţa clădirii.

Tânărul cu cuţitul în mână a reuşit să scape de mânia colegilor fugind spre Bucşinescu, însă a avut ghinionul să fie observat de către o patrulă de poliţie de la Secţia 3 care a pornit în urmărirea acestuia. Individul a fost „încolţit“ în faţa restaurantului Escape şi a fost somat să arunce cuţitul din mână. Poliţiştii au precizat că în acest caz au deschis un dosar pentru încăierare.

„La ora 12.45, poliţiştii Secţiei 3 s-a autosesizat cu privire la faptul că pe strada Ghica Vodă are loc o încăierare între mai multe persoane, dintre care a fost identificat un tânăr de 27 de ani, din Grajduri, care avea asupra lui un cuţit cu mâner negru, un alt tânăr de 27 de ani, din Popeşti şi un al treilea, de 21 de ani, din municipiul Iaşi. De asemea, poliţiştii au ridicat ca şi probe, un cuţit şi o bâtă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii