Îngrijorare în Copou: s-a accidentat Qaka

miercuri, 28 martie 2018, 01:43
3 MIN
 Îngrijorare în Copou: s-a accidentat Qaka

inchizatorul de la CSM Poli a fost lovit în meciul pe care naţionala Albaniei l-a disputat cu Norvegia

 

 

 

Selecţionarea unor jucători ai CSM Politehnica Iaşi la diferite echipe naţionale a provocat îngrijorare în Copou. În afara absenţei fotbaliştilor de la antrenamentele conduse de antrenorul Flavius Stoican, oficialii ieşeni au luat în calcul şi posibilitatea apariţiei unor accidentări. Din păcate, temerile au fost confirmate. Ieri, preşedintele executiv al echipei ieşene, Adrian Ambrosie, a anunţat că mijlocaşul Kamer Qaka ar putea rata meciul cu FCSB, de duminică, din etapa a III-a a play-off-ului Ligii I de fotbal, după de internaţionalul albanez a jucat în partida dintre Albania şi Norvegia: “Qaka a fost titular în partida amicală dintre Albania şi Norvegia, disputată luni seară. Din păcate, pe parcursul primei reprize a fost lovit. A reintrat pe teren, dar nu a mai putut continua jocul. Îl aşteptăm miercuri la stadion, vom face o evaluare a stării lui, însă primele semne nu sunt încurajatoare”.

În schimb, veştile dinspre ceilalţi jucători străini din lotul Iaşului care au fost la loturile naţionale sunt bune. “Jagodinskis a revenit de la naţionala Letoniei, s-a şi antrenat cu echipa. Koşelev va veni miercuri, iar pe Kizito îl aşteptăm joi. Toţi sunt bine din punct de vedere medical” a completat Ambrosie.

În altă ordine de idei, CSM Poli a depus ieri dosarul de licenţiere pentru sezonul 2018-2019. Oficialii ieşeni spun că şi-au făcut temele şi că nu vor fi probleme legate de obţinerea licenţei. Unul dintre criteriile de îndeplinit, cel financiar, a fost atins după ce gruparea ieşeană a încasat ultima rată din drepturile TV pentru sezonul în curs, când au fost achitate mare parte din datoriile clubului. Pentru ca un club să poată evolua în Liga I în campionatul viitor trebuie să dovedească faptul că până la 31 martie 2018 şi-a achitat obligaţiile pe care le avea până pe 31 decembrie 2017 faţă de angajaţi (actuali sau foşti), alte cluburi de fotbal şi bugetul de stat.

 

Eşec la Târgovişte pentru Miroslava

Ştiinţa Miroslava a jucat ieri, la Târgovişte, partida contra Chindiei, din etapa a XXIII-a a Ligii a II-a de fotbal. Meciul nu s-a disputat conform programării iniţiale din cauza vremii nefavorabile. După ce în tur, în Copou, s-au impus cu un neverosimil 9-0, dâmboviţenii au câştigat disputa din retu mai greu, cu 2-0. Golurile au fost marcate de Daniel Florea, în minutul 6 şi Neguţ, în ultimul minut de joc. Chindia continuă astfel să lupte pentru promovare, fiind pe locul III al clasamentului, care duce la baraj, cu 55 de puncte. Pe locurile care asigură promovarea directă sunt Dunărea Călăraşi şi FC Hermannstadt, fiecare cu 59 de puncte, dunărenii având un meci mai puţin disputat.  Ştiinţa a rămas cu 27 de puncte şi ocupă locul X,  ultimul  neretrogradant. La Târgovişte, oaspeţii au evoluat în formula: Turiţă – Chindriş, Moisi,  Crişan, Bucur – Milea – Ambrosie (’66 – Iovu), Cărăuş, Izmană (’81 – Ţapu), Corban (’60 –  Viorică) – Buhăcianu. Ştiinţa va avea o misiune dificilă şi în următorul meci oficial. Sâmbătă, de la ora 12, gruparea din judeţul Iaşi joacă la Sibiu, cu FC Hermannstadt, partida contând pentru runda a XXVII-a

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii