Intervenție rară la Neuro Iași: O femeie cu gigantism, operată ieri pe creier prin nas

miercuri, 17 martie 2021, 02:59
3 MIN
 Intervenție rară la Neuro Iași: O femeie cu gigantism, operată ieri pe creier prin nas

Medicii de la Spitalul de Neurochirurgie i-au extirpat laparoscopic un adenom hipofizar care provoacă gigantism, secretând în exces hormonii de creştere

 

O femeie în vârstă de 45 de ani, diagnosticată cu o boală endocrină rară – acromegalie şi gigantism, a fost operată la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi printr-o tehnică minim invazivă. Medicii ieşeni au pătruns endoscopic prin nas şi au eliminat o tumoră de aproximativ un centimetru, situată la baza creierului. Specialiştii au explicat că este vorba despre un adenom hipofizar care provoacă gigantism, secretând în exces hormonii de creştere. „Sunt cazuri relativ rare, nu au o frecvenţă cum e în cazul herniei de disc, dar important este modul în care s-a scos această tumoră, adică fără să fie deschisă calota craniană. Sunt tehnici minim invazvie pe care le-am implementat în spital de câţiva ani şi care sunt folosite nu doar în cazul adenoamelor hipofizare, se pot îndepărta şi alte tumori de la baza creierului prin cavităţile nazale”, a precizat dr. Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie.

Medicii au mai explicat că pacienta avea o secreţie exagerat de mare de hormoni de creştere care în cazul adulţilor este anormală şi care apare doar la copii şi îi ajută să se dezvolte. Astfel de intervenţii se fac la Spitalul de Neurochirurgie din anul 2013, după ce o echipă medicală s-a specializat în Franţa. În medie, se fac aproximativ trei operaţii pe săptămână la care se intervine endoscopic transnazal. „Unul dintre efectele vizibile pe care le are acromegalia este creşterea extremităţilor. Adică sunt persoane care ajung să schimbe numărul la pantofi, este anormal ca o persoană de 40 de ani care purta mărimea 36 să ajungă la 40. De asemenea, mâinile se modifică şi devin mai mari, bărbia creşte şi iese în faţă, dar acesta este doar «vârful aisbergului» pentru că de fapt toate organele din interior suferă aceleaşi modificări. Principala problemă aici nu este neapărat aspectul fizic; creşte ficatul, creşte inima, se ajunge la insuficienţă cardiacă. Dacă nu sunt trataţi, aceşti pacienţi ajung să se piardă din această cauză, pentru că inima lor devine mare şi nu mai este eficientă în a pompa sângele”, a explicat dr. Daniel Rotariu, medic neurochirurg care a făcut parte din echipa medicală care a realizat intervenţia.

Medicii spun că doar în această lună au operat deja cinci cazuri de persoane care suferă de această problemă. Starea pacientei după operaţie este una bună, fiind nevoie să mai rămână câteva zile pentru supraveghere, iar dacă nu apar complicaţii poate fi externată după trei-patru zile. Specialiştii spun că aceste cazuri se operează rar în regim de urgenţă, de obicei se fac pe bază de programare, mai ales în contextul actual. Este nevoie ca testul COVID să fie negativ având în vedere că intervenţia se face prin nas, şi riscul de transmitere a infecţiei ar fi unul mare. 

Comentarii