ISC: Primăria a călcat legea în picioare la etajul IV. Bloc cu scandal în cartier de case

miercuri, 23 octombrie 2019, 01:50
3 MIN
 ISC: Primăria a călcat legea în picioare la etajul IV. Bloc cu scandal în cartier de case

Inspectoratul de Stat în Construcţii consideră că documentaţia iniţială pentru un bloc de pe strada Smârdan CL „a fost întocmită şi aprobată cu încălcarea prevederilor legale“. Şi autorizaţiile de construire ulterioare prin care blocul a crescut în înălţime au fost emise cu încălcări ale legii. „Considerăm abuzivă atitudinea inspectorului care a întocmit raportul şi îl vom reclama superiorilor săi pentru neglijenţă şi necunoaştere a legii“, este replica Primăriei.

 

Aprobarea de către Primărie a unui proiect imobiliar ridică mari semne de întrebare. Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) arată, într-o adresă, că ar fi fost mai multe încălcări ale legislaţiei în urbanism. ISC s-a sesizat după petiţii trimise de cetăţeni afectaţi de proiect, dar şi de politicieni liberali. Proiectul prevede construirea unui bloc pe str. Smârdan 53-55, la intersecţia cu str. Barbu Lăutaru. Amplasamentul se află în cea mai contestată zonă din punct de vedere imobiliar din ultimii ani: afaceriştii au dat năvală, au ridicat blocuri la limita legii sau cu încălcarea actelor normative şi au provocat revolta oamenilor care locuiesc în zonă, în cea mare parte a lor în locuinţe individuale.

Blocul ce face obiectul verificărilor ISC a urmat aceeaşi „reţetă“ ca în cazul altora din zonă: iniţial a avut 3 etaje (ultimul retras), apoi a fost solicitată o supraetajare, reautorizarea fiind aprobată de Primărie la a treia încercare. ISC arată, în răspunsul acordat petiţionarilor şi Instituţiei Prefectului, că, în urma verifică­rilor inspectorilor, s-a constatat că nu a fost respectată întru totul legislaţia atât în cazul emiterii hotărârii de Consiliu Local prin care a fost aprobat planul urbanistic zonal (PUZ), cât şi în cazul celor trei autorizaţii de construire emise ulterior. „Conside­răm abuzivă atitudinea inspectorului care a întocmit raportul şi îl vom reclama superiorilor săi pentru neglijenţă şi necunoaştere a legii“, este replica Primăriei, prin vocea lui Sebastian Buraga, purtător de cuvânt.

Supraetajarea blocului a fost legală?

Blocul din Smârdan a fost aprobat printr-o decizie a CL din august 2016. Ulterior, au fost emise trei autorizaţii: aprilie 2017 (ce a consemnat începerea construcţiei), iulie 2018 (o intrare în legalitate cu referire la construirea a două grinzi şi turnarea unei plăci) şi august 2019 (supraetajare cu 20% a imobilului). Iniţial, blocul a avut un regim cu subsol, parter şi trei etaje (ultimul etaj retras), iar, prin autorizaţia de acum două luni, Primăria a permis construirea celui de-al patrulea etaj: încă 5 apartamente care îi vor rotunji semnificativ veniturile afaceristului imobiliar. Anterior, aceeaşi instituţie a respins propunerea de supraetajare. Conform ISC, documentaţia iniţială de aprobare a PUZ-ului în CL „a fost întocmită şi aprobată cu încălcarea prevederilor legale“. De asemenea, cele trei autorizaţii ulterioare ar fi fost emise cu încălcări ale legilor din urbanism.

Adresa ISC nu detaliază neregulile şi menţionează că la imobil „urmează să fie efectuat un control în execuţie la obiectivul sesizat“ şi, la finalul verificărilor, va dispune măsuri. Unul dintre argumentele celor care au sesizat autorităţile vizează faptul că supraetajarea ar fi fost ilegală. În schimb, Sebastian Buraga, purtător de cuvânt la Primărie, spune că proiectul are toate avizele necesare. Un punct de vedere este aşteptat şi de la prefectul Marian Şerbescu, respectiv dacă vor fi sau nu atacate în instanţă autorizaţiile. Deocamdată, prefectul a precizat ieri că documentaţiile sunt în analiză şi instituţia poartă în acest sens o corespondenţă cu ISC. Beneficiarul planului urbanistic, Gheorghe Timofte, nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri. 

 

 

Comentarii