Proiectul de lege prin care părinţii, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie, are mai puţini susţinători, după ce un parlamentar şi-a retras semnătura.
Deputatul Dumitru Gherman a declarat că presiunea venită din spaţiul public a fost cauza retragerii.
Iniţiatorul proiectului de lege privind "Recunoştinţa între generaţii", Dumitru Gherman, a declarat, pentru MEDIAFAX, că un parlamentar şi-a retras semnătura de pe actul normativ, fără să menţioneze cine este acesta. Gherman reclamă presiunea venită din spaţiul public şi faptul că instituţiile media "s-au inflamat".
"Proiectul de lege poate suferi amendamente. Au fost instituţii media care s-au inflamat prea tare pe o chestie care se vrea pozitivă pentru majoritatea românilor. A fost o stare de emoţie negativă pe o chestiune care se referea la un sistem echitabil de drepturi şi obligaţii pe linia de rude. Proiectul o să-şi urmeze un curs parlamentar legal", a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Gherman.
Astfel, proiectul de act normativ are 73 de susţinători în prezent. (mediafax.ro)
Publicitate și alte recomandări video