Linda Evangelista s-a luptat cu cancerul de sân de două ori în ultimii cinci ani

miercuri, 06 septembrie 2023, 20:15
1 MIN
 Linda Evangelista s-a luptat cu cancerul de sân de două ori în ultimii cinci ani

Linda Evangelista, unul dintre cele mai cunoscute top-modele din anii '90, a dezvăluit joi, într-un interviu acordat publicaţiei The Wall Street Journal, că a supravieţuit în ultimii cinci ani la două episoade de cancer la sân. Fostul simbol al modei, care va fi în curând în centrul seriei documentare Netflix „The Super Models”, nu a vorbit niciodată până acum în public despre problemele sale de sănătate.

Cancerul ei a fost diagnosticat pentru prima dată în 2018. Linda Evangelista, care avea 53 de ani la acea vreme, a luat imediat decizia de a face o mastectomie bilaterală. „Cancerul de sân nu avea să mă omoare”, povesteşte ea astăzi.

Patru ani mai târziu, în 2022, Linda Evangelista a descoperit că boala revenise, de data aceasta cancerul era localizat într-unul dintre muşchii pectorali. Ea îşi aminteşte că i-a spus chirurgului ei: „Sapă o gaură în pieptul meu. Nu vreau să fie drăguţă. Vreau să sapi. Vreau să văd o gaură în pieptul meu când termini. Mă înţelegeţi? Nu o să mor din cauza asta”.

Linda Evangelista a dat asigurări pentru The Wall Street Journal că starea ei de sănătate este „bună”" în acest moment. Cu toate acestea, medicul ei i-a spus că ar putea recidiva. „Ştiu că sunt cu un picior în mormânt, dar profit la maximum de viaţă”, a glumit modelul.

Comentarii