Marea prescripţie eliberează din închisoare un condamnat din 2020. Ar putea cere despăgubiri

Gabriel Irimiţă fusese condamant în 2012 la 2 ani şi 6 luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru mai multe infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. În timpul perioadei de supraveghere, în 2014, mai fusese oprit o dată de poliţişti, pe când se afla la volanul unui Opel Vectra în Leţcani, pe drumul naţional.

Era băut, dar a refuzat să fie condus la spital în vederea prelevării probelor biologice. A fost trimis din nou în judecată, riscând o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.

În 2018 a fost condamnat de Judecătorie, iar sentinţa a rămas definitivă doi ani mai târziu. Primise doi ani de închisoare, care au fost adăugaţi la prima pedeapsă, a cărei executare fusese suspendată. Rezultase un total de 4 ani şi 6 luni de detenţie. În februarie 2020, a fost emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoare, iar Irimiţă a fost trimis după gratii.

În 2018, o primă decizie a CCR preciza că expresia folosită în Codul Penal, conform căreia cursul termenului de prescripţie se întrerupe „prin îndeplinirea oricărui act de procedură” este neconstituţională.

Parlamentul ar fi trebuit să intervină în termen de 45 de zile, pentru a face schimbările necesare în textul legii, ceea ce însă nu s-a întâmplat. În primăvara anului trecut, CCR emitea o nouă decizie, care clarifica vidul legislativ: după 2018, nu a mai existat niciun motiv de întrerupere a termenului de prescripţie.

Prin urmare, în cazul tuturor celor condamnaţi în perioada 2018-2022 se punea problema dacă nu cumva răspunderea penală se prescrisese.

Acesta a fost şi argumentul invocat de Irimiţă în octombrie anul trecut, când a contestat sentinţa prin care fusese condamnat. Fusese prins băut în 2014 şi condamnat definitiv în 2020.

Or, termenul de prescripţie a răspunderii pentru refuzul de prelevare a probelor biologice este de 5 ani. În cazul lui Irimiţă, el se împlinise între prima condamnare şi rămânerea definitivă a acesteia, dată la care deja era în vigoare prima decizie a CCR.

La condamnarea lui Irimiţă, judecătorii nu analizaseră eventualul impact al acestei decizii, motiv suficient pentru a se înainta o contestaţie în anulare.

„Se impune a se constata că în lipsa intervenirii vreunui caz de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, pentru care contestatorul inculpat a fost condamnat, la data pronunţării de către Curtea de Apel Iaşi a deciziei penale, era împlinit termenul de prescripţie, contestaţia în anulare formulată fiind întemeiată şi urmează a fi admisă”, au apreciat magistraţii Curţii de Apel.

Aceştia au decis desfiinţarea sentinţei de condamnare şi reanalizarea cazului. Pentru ultima faptă, a fost dispusă încetarea procesului penal, răspunderea penală fiind prescrisă. A rămas în picioare doar prima condamnare, cea din 2012.

Executarea acesteia fusese însă suspendată. Prin urmare, judecătorii au dispus anularea mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea. Ei au constatat şi că Irimiţă a fost privat de libertate timp de un an şi 9 luni, „aspect ce ar putea fi avut în vedere în viitor în favoarea sa”.

Această constatare i-ar putea permite lui Irimiţă să pretindă despăgubiri pentru perioada petrecută după gratii.