Marius Oprea şi oglinda ticăloşiei

fiindcă spaţiul politic românesc s-a umplut până la refuz de copii (nu în sensul vârstei, ci în sensul de oameni care habar n-au ce s-a întâmplat în România înainte ca ei să se înscrie într-un partid politic – şi nici nu-i interesează),

fiindcă dezvăluirile lui Marius Oprea legate de firma de avocatură care a înfiinţat partidul PLUS şi de membrii fondatori ai acestui partid s-au întors împotriva lui sub forma unui atac la persoană

şi fiindcă un tânăr istoric, Mădălin Hodor, a scris recent un text absolut mizerabil despre Marius Oprea, text care s-a răspândit pe Facebook până la greaţă,

încerc să pun aici nişte fapte în contextul lor istoric, cel ignorat de copiii-politicieni ai zilei şi de freneticii lor fani.

Nu voi scrie aici despre meritele uriaşe ale lui Marius Oprea în deconspirarea Securităţii. Dacă nu le ştiţi, căutaţi-le. Dacă n-aveţi chef să le căutaţi, aveţi măcar decenţa să tăceţi pe subiect.

Iarăşi, dacă nu sunteţi dispuşi să apreciaţi războiul dus practic de un singur om împotriva unui întreg sistem şi să nu înţelegeţi costurile umane şi personale pe care le presupune ducerea unui astfel de război (un război de care altfel voi n-aţi fi în stare – ca dovadă, până acum n-aţi fost în stare), măcar aveţi decenţa şi tăceţi.

Mă voi referi aici doar la un singur episod: IICCR.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România este creaţia exclusivă a unui singur om: Marius Oprea. Şi este meritul lui Tăriceanu că a acceptat ca prim-ministru înfiinţarea institutului (în condiţiile în care Băsescu încă refuza să condamne comunismul ca regim criminal şi toată societatea civilă fierbea pe tema asta) şi că i-a dat lui Marius Oprea mână liberă.

IICCR a fost de la bun început un institut public de cercetare 100% apolitic, în sensul că opiniile politice ale cercetătorilor şi ale colaboratorilor nu erau deloc relevante în selecţia lor şi a temelor de lucru. La IICCMER lucrau băsescieni şi anti-băsescieni, iar Marius Oprea sprijinea şi era sprijinit de intelectuali publici atât pro-băsescieni, cât şi anti-băsescieni.

El reuşea să-i ţină laolaltă pe toţi prin prestigiul muncii lui de până atunci şi prin concentrarea exclusivă pe scop: documentarea profesionistă a crimelor comunismului şi trimiterea în judecată a autorilor respectivelor crime (în condiţiile unui cod penal extrem de neprietenos cu astfel de lucruri).

Cele două mari reuşite ale IICCR sunt – şi rămân până azi – (1) înfiinţarea unui program de arheologie recentă (deshumarea şi identificarea celor ucişi de comunişti) şi (2) găsirea de proceduri, idei şi mijloace pentru a forţa începerea cercetării penale împotriva autorilor unor astfel de crime – lucru nemaiauzit până atunci şi care nici n-a mai avut loc de atunci încoace, deşi între timp modificările la codul penal chiar ar face posibile astfel de investigaţii.

Pentru cele de mai sus stau mărturie statutul IICCR şi rapoartele de activitate.

Deşi institutul era apolitic în sensul precizat mai sus, şi deşi astea îi erau reuşitele, alegerile parlamentare din 2008 şi mai ales cele prezidenţiale din 2009 i-au fost fatale.

Undeva sus, foarte sus, s-a decis cuminţirea institutului şi ostracizarea lui Marius Oprea.

Am pledat atunci pentru găsirea unui compromis. M-am dus la cei hotărâţi să preia institutul şi i-am implorat să nu facă ce vor să facă, să nu uite că Marius Oprea a fost prietenul şi aliatul lor, să nu distrugă un om pentru care institutul a devenit centrul vieţii lui.

Am pledat degeaba. Oamenii erau hotărâţi să preia institutul şi au făcut-o în cel mai politrucesc mod posibil, prin cea mai îngrozitoare politizare.

S-au comportat cu Marius Oprea cu o cruzime intolerabilă şi cu o sălbăticie de neiertat. În orice caz, eu unul nu i-am iertat. Erau puternici, erau pe cai mari şi şi-au folosit puterea luând cu japca tot ce pofteau şi călcând peste oricine aveau chef să calce, fără nici măcar umbra umbrei vreunui scrupul.

Repet: cu doar câteva luni înainte oamenii ăştia erau prietenii şi aliaţii lui Marius Oprea. De la istorici altfel esenţiali ai comunismului românesc până la intelectuali publici şi la nefericiţi narcisişti cu tente sociopate ca Mihai Neamţu, toţi au dat în Marius Oprea din toate poziţiile. Doar fiindcă puteau.

Şi au preluat IICCR. Şi l-au transformat în IICCMER. Şi au închis programul de arheologie recentă. Şi au modificat statutul astfel încât noul institut să nu se mai poată implica în cercetări penale.

I-au luat institutul lui Marius Oprea, centrul vieţii lui publice şi private, raţiunea lui de a mai continua să fie. I-au luat institutul şi l-au transformat într-o sinecură călduţă pentru ei şi prietenii lor. Azi IICCMER e condus de un popă, după ce a fost condus şi de Neamţu la un moment dat.

Repet: prietenii şi aliaţii lui Marius Oprea au făcut asta. Au trecut peste absolut orice, doar fiindcă puteau.

Vi se pare că Marius Oprea „s-a transformat” între timp? Păi voi l-aţi transformat. Marius Oprea de acum este Marius Oprea cel schilodit cu sălbăticie de voi, doar fiindcă aţi vrut şi aţi putut.

 Sorin Cucerai este traducător şi publicist

Publicitate și alte recomandări video