Meditațiile trebuie impozitate, dar profesorul nu trebuie culpabilizat. Face o muncă intelectuală

Pe marginea temelor de mai sus, Newsweek România a stat de vorbă cu Claudia Osiceanu, profesoară de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod”.

Am vrut să aflăm dacă ar trebui ca elevii să fie meditați în timpul verii ?  Și dacă meditațiile sunt benefice pentru elevi. Ar trebui reglementate suplimentar ?

Claudia Osiceanu: Vacanța este pentru relaxare, cum concediul de odihnă al părinților este pentru odihnă. Vă mai amintiți ce cântam la început de vacanță, de la școală spre casă: „A venit vacanța cu trenul din Franța / Hai, Copii, la joc! / Cărțile pe foc!”

Meditațiile fac parte din cultura popoarelor dezvoltate. Nu degeaba, limba română a împrumutat din latina savantă, pe filieră franceză, termenul „preceptor/preceptor”, persoana angajată de familie să educe copilul acesteia.

Am în vedere și o situație culturală reală. Învățământul de masă, înființat în Transilvania, prin reprezentanții „Școlii ardelene”, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, se dezvoltă în paralel cu cel particular, organizat acasă, cu preceptorul alături de copil.  Samuil Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior au configurat imaginea școlii și a profesorului la catedră în fața copiilor, au fixat scopul etnic, religios și moral al școlii, al profesorului. Dar această nouă instituție, școala, nu a lezat și nu a dat o conotație amorală învătării cu ajutorul preceptorului. Familiile care au considerat că trebuie să își ajute copiii, au angajat în continuare preceptori.

Citeşte mai mult pe newsweek.ro