Minunata lume a domnului rector Viorel Scripcariu

Prof. Viorel Scripcariu a câştigat al treilea mandat de rector la UMF Iaşi. După o săptămână zbuciumată, el poate acum să iasă şi să spună că a fost învestit cu încrederea comunităţii universitare din instituţia pe care o păstoreşte de opt ani. Surâsul victoriei are un dublu înţeles. A câştigat cu 65 la sută, un scor foarte confortabil. Pe pagina sa de FB, o lume pestriţă se înghesuie să dea like-uri. Dar există şi o nuanţă care ar arăta un alt înţeles. Votul de luni a încheiat paradoxal mandatul său de rector. A început însă unul de individ politic. Pentru că maniera în care s-a desfăşurat a presupus mai puţin intelectualism academic şi mai mult şiretlic politic. Aşa cum spuneam într-un text anterior, domnia sa a trecut cu cinism suveran pe lângă dezbaterea care limitează numărul mandatelor unui rector la două. A beneficiat şi de schimbarea sistemului de vot cu o lună înainte de alegeri. Este vorba de un sistem cu un singur tur, în care este desemnat câştigător cel care ia mai multe voturi, chiar dacă nu are majoritate. Este sistemul care favorizează candidatul în funcţie, descurajează înscrierea în cursă a altora, şi care nu mai este practicat de nici o universitatea din oraş sau vreo alta de medicină din ţară. Sesizat în flagrant de ziarul nostru, nu a explicat cele două artificii aşa cum se cuvine nivelului de rigoare academică pe care îl revendică atunci când se legitimează cu statutul de rector. A spus în schimb că ziarul nostru urmăreşte interese externe care vor să distrugă universitatea. În loc să dezlege o problemă încurcată, el a căutat să decredibilizeze pe cel care a ridicat-o. Apoi a pus totul în spinarea contracandidatului. O gazetă de scandal din oraş, condamnată în trecut pentru şantaj, şi care care până mai ieri îl prezenta în posturi umilitoare (motiv pentru care am scris critic la adresa acestora, cerând instituţiilor statului să ia atitudine), s-a oferit suspect să-i publice teoria. De la reviste cotate ISI, iată-l la publicaţii de budoar. Iar toate acestea în numele ştiinţei. Acesta este un comportament politic, fără îndoială.

Universităţile din întreaga lume trec acum prin schimbări radicale. Curente ideologice şi mişcări politice au luat în stăpânire campusurile şi catedrele. În ultima lună au demisionat rectorii a două mari universităţi americane, Harvard şI Pennsylvania. Cancel culture a devenit o regulă a părţii progresiste, în timp ce măsurile autoritariste la adresa curriculumului sunt indicate ca excese ale părţii conservatoare. Toate au în comun, spune Yascha Mounk în The Identity trap, creşterea pe nesimţite în ultimii ani a puterii administrative din universităţi în dauna independenţei profesorilor. Deciziile acesteia sunt la extreme, uneori brutale cu libertatea de exprimare şi competiţia fair play, alteori foarte sofisticat elaborate în apărarea unor idei cel puţin bizare. După cum spunea George Orwell, unele idei sunt atât de absurde încât numai un intelectual le poate spune. În România nu putem vorbi încă de un curent ideologic dominant în universităţi. Dar vedem însă o creştere categorică a puterii administrative, încurajată nu de intenţii de justiţie socială, ci de structuri oligarhice în căutare de prestigiu şi putere. Noua lege a educaţiei are forma ambiguă care permite rectorilor să aibă mai mult de două mandate, chiar dacă limitează numărul acestora la două, tocmai pentru că aceste structuri sunt foarte puternice şi acţionează concertat. Nu este de mirare astfel că rectorul Viorel Scripcariu şi-a motivat candidatura la al treilea mandat – în mesajul cinic, nedrept şi neadevărat în care punea la îndoială onestitatea ziarului – tocmai prin aceea că mai mulţi rectori din ţară procedează la fel. Nu este de mirare că aproape toţi cei care contracandidează actualii rectori vorbesc de acţiunea lor ca de un act de curaj. Critica administraţiei a ajuns un act de curaj. Pe un asemenea sistem se poate altoi lesne orice, fie un curent ideologic, fie o butaforie corporatistă.

Dezbaterea viguroasă în contradictoriu, cu argumente din sfera dialogului riguros, a fost înlocuită de artificii politice în cadrul structurilor academice. Acestea pot asigura praguri şi majorităţi confortabile, dar deschid uşa unor monştri. Pentru că nu există combinaţie mai nefericită decât cea dintre un IQ ridicat şi informaţia falsă.