Nepoata lui Arsenie Boca, mărturii emoţionante despre unchiul său

Nepoata părintelui Arsenie Boca, singura rudenie de sânge pe care o mai are părintele, s-a refugiat, la 90 de ani, în "Casa Mea Eden'', un cămin de bătrâni din Bihor, și duce mai departe povestea călugărului.

S-a născut în 1930, în comuna Buteni, judeţul Arad, unde tatăl ei era învăţător şi director al şcolii.

"Bunica mea din partea tatălui, Ana Boca, a fost soră cu tatăl lui Zian (numele de botez al lui Arsenie Boca – n.r.). Iar tatăl meu, Vasile Crucin, a ţinut foarte mult la el, chiar dacă era o diferenţă de vârstă de 8 ani între ei. Când părinţii lui au divorţat, iar apoi tatăl lui – cu care a rămas – a murit, Zian nu a vrut să se mute la bunicii unde locuia şi mama lui. A vrut să stea cu tata. Avea 14 ani când a ajuns la noi în casă. Eu m-am născut abia după 6 ani", povesteşte doamna Zoe.

Din anii copilăriei petrecuţi în preajma lui Arsenie, Zoe Dăian îşi aminteşte cât de modest şi retras era unchiul ei, că îi plăcea să se roage, să citească şi să picteze icoane. Premoniţiile erau de asemenea un alt har al său. Zian a învățat să cânte extrem de ușor la instrumente, numai citind partiturile ori ascultând doar notele.

O parte din amintirile cu părintele Arsenie Boca le-a reconstituit din poveştile părinţilor, altele i-au rămas întipărite adânc în mintea de copil, Zoe fiind martoră a tinereții călugărului dar şi partener de joacă şi prieten.

Zian a fost şi cel care a convins-o să bea lapte. "M-a învăţat să beau laptele care mie nu-mi plăcea. Mi se părea mereu amar la gust. Mi-a zis «uite, bea din cana mea, că e dulce». I-am spus mamei, atunci, că mie lapte să-mi dea numai din cana lui Zian"…

Zian a decis să se călugărească, retrăgându-se la mănăstirea Sâmbăta şi alegându-şi numele Arsenie, când Zoe nu împlinise încă 10 ani. Copila s-a simţit părăsită şi a plâns mult, dar a înţeles că "asta i-a fost menirea".

După vizita la Muntele Athos, din 1939, unchiul ei s-a schimbat profund, Zoe fiind convinsă că a dobândit acolo o putere specială. "Se uita la om şi ştia tot despre el, dar putea să şi prevadă lucruri. Le-am simţit şi eu, căci de câte ori m-am dus să-l văd, el a ştiut de fiecare dată, dinainte", zice ea.

"Era vară, căldură, iar de la gară era un drum lung până la mănăstirea Sâmbăta, fără pic de umbră. Mama îi făcuse prăjituri, i-a pus pâine de casă, slănină, şuncă, avea bagaj mare, iar în timp ce mergeam s-a şi oprit de două sau trei ori. A răbufnit supărată, drăcuindu-l că n-a găsit o mănăstire mai aproape de casă".

La a treia oprire, pe drum l-au văzut venind înaintea lor pe călugăr care, când a ajuns, i-a dojenit mama: "«Mărioară, Mărioară, de trei ori m-ai drăcuit pe drum», a zis, iar mama a încremenit. S-a uitat apoi la mine şi, ca şi cum ştia că am suferit după el, mi-a zis că acum mănăstirea e casa lui, că noi o să venim la el, iar el va veni mai rar la noi".

"Tot ce a făcut m-a marcat pentru că avea reacţii neobişnuite pentru lumea de azi, lumea de atunci", a mărturisit Zoe Dăian.

Publicitate și alte recomandări video