Nu e păcăleală: cine va avea şi cine nu contract cu CJAS după 1 aprilie

vineri, 30 martie 2018, 01:49
2 MIN
 Nu e păcăleală: cine va avea şi cine nu contract cu CJAS după 1 aprilie

Au fost comunicate condiţiile în baza cărora furnizorii de servicii medicale îşi pot prelungi relaţiile contractuale.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Iaşi (CJAS) începe să încheie contracte cu furnizorii de servicii medicale din judeţ pentru anul 2018. Potrivit unui comunicat al CJAS, de pe 1 aprilie intră în vigoare şi vor fi aplicate mai multe decizii care vizează acordarea serviciilor medicale în 2018. Astfel, furnizorii care în ultima zi din martie se află încă în relaţie contractuală cu CJAS pentru anul 2017 îşi vor putea prelungi contractele pentru încă o lună, cu acordul ambelor părţi.

Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale, furnizorii de servicii medicale vor încheia acte adiţionale cu CJAS. Posibilele diferenţe între contractul din 2018 şi actul adiţional pentru luna aprilie se vor regulariza, au precizat reprezentanţii CJAS. Potrivit acestora, toţi furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale din judeţ sunt aşteptaţi pentru semnarea actelor adiţionale începând cu 30 martie.

Ulterior, CJAS va anunţa procesul de contractare pentru toate domeniile de asistenţă medicală. Pentru derularea contractelor între CJAS şi furnizorii de dispozitive medicale în aprilie 2018, instituţia anunţă că prescripţiile privind acordarea dispozitivelor medicale eliberate înainte de 1 aprilie sunt recunoscute de CNAS dacă sunt depuse în termen de 30 de zile de la data emiterii.

Pentru furnizorii de îngrijiri medicale la domiciliu, recomandările pentru servicii la domiciliu emise înainte de 1 aprilie în baza cărora nu au fost emise decizii de către CJAS nu îşi păstrează valabilitatea după 1 aprilie.

„Deciziile de aprobare pentru îngrijiri medicale la domiciliu emise de CJAS anterior datei de 1.04.2018, aflate în derulare, îşi păstrează valabilitatea, cu condiţia ca serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu să facă obiectul pachetului de bază valabil de la data de 1.04.2018“, se arată în comunicatul citat.

În ceea ce priveşte furnizorii de îngrijiri paliative la domiciliu, recomandările pentru astfel de servicii la domiciliu emise înainte de 1 aprilie, în baza cărora nu au fost emise decizii de către CJAS, nu sunt valabile după această dată.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii